Ministerul Finanţelor a anunţat marți că 16 iulie este data limită pentru depunerea Declaraţiei Unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice.

”Declaraţia se completează şi se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România şi/sau din străinătate, şi de cele care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii. Persoanele care nu realizează venituri şi aleg să plătească contribuţia de asigurare de sănătate au de asemenea obligaţia de a depune Declaraţia Unică”, se arată în comunicat.

Declaraţia Unică se poate depune online, atât prin intermediul Spaţiului Privat Virtual (SPV), pe baza de nume utilizator şi parolă, sau cu certificat digital calificat, cât şi prin intermediul portalului e-guvernare.ro, potrivit informațiilor news.ro.

Declaraţia se poate depune şi direct la registratura administraţiilor fiscale ale ANAF, sau prin poştă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

”Pentru depunerea online a Declaraţiei Unice până la 16 iulie 2018, se acordă o bonificaţie de 5% din impozitul pe venit aferent anului 2018 şi plătit integral până la 15 martie 2019. Bonificaţia se acordă corespunzător şi pentru contribuţiile sociale datorate potrivit legii”, se arată în comunicat.

Printr-o declaraţie rectificativă, Declaraţia Unică poate fi modificată de către contribuabili din proprie iniţiativă, ori de câte ori informaţiile declarate anterior trebuie rectificate, a anunţat instituţia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 6 =