Caută
Close this search box.

Liviu Avram, după revocarea lui Kovesi: Gest de laşitate maximă al lui Iohannis. Aruncă România cu 30 de ani în urmă

Jurnalistul Liviu Avram, redactor-șef adjunct la Adevărul, consideră gestul lui Iohannis „ de o lașitate maximă” .

„Un gest de lașitate maximă. Dacă a luat această decizie, deși avea câteva opțiuni la îndemână, dacă a anunțat acest lucru prin purtătorul de cuvânt, avem un semn că președintele e laș.

„Gestul de azi arată că e complice la ce fac acești oameni.”

Dacă nu a găsit timp de o lună alte soluții, câtă vreme existau, doar a mimat refuzul de a revoca și a făcut un simplu joc de imagine să arate că e în opoziție cu puterea. Gestul de azi arată că e complice la ce fac acești oameni.

Am serioase dubii că cei aflați acum la putere, de rușine la apelul președintelui, vor renunța la mutilarea legislației penale. Nu vor renunța, iar președintele va face un joc mimat de opoziție, atacând acele legi la CCR, returnându-le la Parlament, unde rezultatul e previzibil. Președintele, dintr-o singură mișcare, prin interpuși, ne aruncă într-o cu totul altă situație politică și juridică.

Legislația penală va merge înainte. Știm ce e acolo, dezincriminări și mutilare. Nu avem alte speranțe decât de la poporul român, care nu poate să se exprime decât peste doi ani și jumătate.

În primul rând, deciziile CCR trebuie înțelese, aceasta este ambiguă. Poți constata că această decizie este irațională și ilogică. Președintele avea o marjă de mișcare să respecte acea parte din decizie care a întrunit o majoritate cerută de lege, pentru că nu tot ce scria acolo întrunea majoritatea cerută de lege. Președintele putea să respecte acea decizie, și nu să ne arunce cu 30 de ani în urmă, când procurorii erau supuși ministrului Justiției”, a declarat Liviu Avram, la Digi24.

2 răspunsuri

  1. Exact, acest pres-edinte este un gunoi al umanitatii, exact cum am spus de zeci de ori, ultima data pe 6 Iulie, ca „chiar duminica noaptea o va arunca pe ACodruta, sub autobuz”…Dar guess what? Dragnea-orca, nu-l va ierta pe gunoi, si-l va urmari chiar si-n fundul iadului, sa-l desfinteze…Exact ce merita…

  2. de multe ori l-am remarcat pe acest LA, acum ii spun „felicitari”… Si inca odata:jegul de iohaanis este MAFIOT complet, doar ca mimeaza ca ar fi de partea ailalta, el este total mana in mana cu cei care au vandut si vand tara si poporul roman…O bestie scarboasa , cu chip de om…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri