Suntem într-un an căruia i se spune al Centenarului sau al României 100 (găselniță destul de confuză și poate chiar periculoasă) și nu al României Mari sau, poate mai aproape de adevăr, al României istorice firești.  Că nu este celebrat sau măcar rememorat pe măsura importanței evenimentului istoric așa cum se cuvine, se știe și i se găsesc explicații, justificări, scuze etc. Dar că tocmai în acest an patria, statul, poporul, istoria românilor sunt mistificate și ponegrite mai înverșunat ca de obicei – și chiar în cuprinsul propriilor hotare, chiar de către conaționali – este preocupant. Feluriti rătăciți – sau prea bine instruiți – aruncă pe piață și în Piață, pe lângă vulgarităti și distihuri șchioape, și formule nu doar năstrușnice, ci și viclene. De unde și până unde, bunăoară, acest “război al românilor împotriva românilor”, această mantra care a ajuns să fie vânturată până la obsesie? O inepție pe care au luat-o cu voluptate nu doar raspândaci tv de serviciu, dar și oameni de bună credință.

De fapt, cine cu cine se bate, căci nu-i putem regrupa în oștiri pe “reziști” sau emigranți/exilați și majoritatea covârșitoare a cetățenilor țării, și ei nemulțumiți de felul în care trăiesc și sunt conduși?. Se poate vorbi de un război între partide sau între Putere și Opoziție? Dar așa e peste tot în politică. Între cei cu pensii abia mărite și cei cu pensii nejustificat de mari, “speciale”?Asta ține de rânduiala socială greșită din vina autorităților, nu de vreo ură între români. Între teleormăneni și ardeleni? Și aici e vorba de o anomalie conjuncturală și de gașcă, nu de vreo dihonie națională ireconciliabilă.

Supoziții nefondate până la ridicol ca acestea – și, din păcate mai sunt și altele – se pot arunca în spațiul public cu duiumul, cât îngăduie imaginația fiecăruia sau, mai degrabă, câte se ticluiesc în diferitele think-tanks-uri care se țin de mistificări, diversiuni, manipulări.

Există oare două tabere, la scara populației acestei țări, constituite în structuri distincte, cu organizare, planuri de luptă, lideri etc. etc.? Și atunci, pe ce bază, cu ce ocazie, “români contra români”? O înfruntare violentă și intolerabilă s-a produs, iată, în Piața Victoriei, între jandarmi și provocatori sau doar oameni impulsivi și revoltați dar înclinați spre violență, iar acestor ciocniri le-au căzut victime mai ales oameni din piață cu nimic vinovați. Aici trebuie să-și spună cuvântul legea și cei îndreptățiți să o aplice. Dar nu se teoretizeze, interesat sau inconștient, pe teme ca război, între ei, al românilor, război civil hibrid etc. Căci pe tema asta, din câte s-au glosat până acum, s-a creat o adevărată “literatură”, care riscă să ne afunde într-o banalizare periculoasă a ineptiei.

Flașneta cu “români contra români” o învârtesc de ceva vreme nu numai bloggeri și mult-vorbitori tv, ci și academicieni, parlamentari, șefi de partide. Exemple? Un distins academician spunea la începutul anului trecut: “„Ar trebui să luăm în considerare şi războiul hibrid din interior, al românilor contra românilor. Aş vrea să enunţ câteva aspecte care sunt comentate şi în mass media – campanii din presă şi pe internet. (…) Se pune problema: sunt aceste campanii agresive spontane sau declanşate conform unei pregătiri prealabile? Ce îi mână pe ei în această luptă?” Sau, cam în aceeași perioadă, liderul PSD, Liviu Dragnea, după ce anunța că “ votanții PSD sunt extrem de nervoși”, continua apocaliptic: “Nu vreau să existe în conflict români contra români și să se rupă România în două”.

Aici este, de fapt, miezul problemei. Prin felurite mijloace, se insinuează repetat că România e tot mai scindată, că românii, împărțiți în două armii sunt gata-gata să se arunce în luptă unii împotriva celorlalți, că războiul civil este iminent. Un personaj istoric lugubru spunea că o minciună mult repetată ajunge să aibă credibilitate și să fie luată drept adevăr, realitate. Guresele și harnicele Casandre care prohodesc despre vrajba națională care ar fi pe cale să devină măcel (vorba defunctului general Militaru: “Opriți măcelul” – care nici nu începuse încă!) n-au măcar iscusința perfida a neprietenilor de peste granițe, care ne tot împart în români și valahi, români și moldoveni sau mai știu ei cum. Edecarii lui “români contra români” trag de sfoară aceeași tinichea zornăitoare pe caldarâmul public în nădejdea că repetând-o mereu  și mereu, lumea va ajunge să creadă gogorița și –de ce nu? – să se dezlănțuie în păruială fratricidă.

Românii se confruntă cu urzeli și planuri de învrăjbire încă de la începutul istoriei lor. Și nu doar acest popor a avut –și are – parte de așa ceva. Să ne amintim de celebrele spuse ale lui Herodot despre traci – indiferent dacă credem sau nu că ar fi strămoșii noștri buni – căci părintele Istoriei, le spune și pe cele bune, și pe cele rele, dar mai ales împărtășește gândul că puterea unei seminții stă în unirea ei: “„Geţii sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”.(…) După indieni, neamul tracilor este cel mai mare; dacă ar avea o singură conducere şi ar fi uniţi în cuget, ei ar fi, după părerea mea, de neînfrânt. (…) Dar unirea lor e cu neputinţă şi nu-i chip să se înfăptuiască, de aceea sunt ei slabi.” Această prima mărturie istorică despre oamenii care au trăit aici cu milenii în urmă este și o povață a istoriei, din păcate încă atât de actuală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

3 + 4 =