Violenţe extremă în Piaţa Victoriei. Jandarmeria evacuează zona în forţă.
UPDATE: Jandarmeria Română a anunțat că se va interveni în Piaţa Victoria pentru restabilirea ordinii publice în zona de desfăşurare a protestului. „S-au făcut somaţiile legale, se va interveni spre restabilirea ordinii publice, cele trei semnale luminoase de avertizare au fost făcute”, precizează Jandarmeria Română.
UPDATE: Numărul persoanelor rănite crește alarmant: sunt 247 de oameni răniți în confruntările cu jandarmii.
UPDATE: Numărul răniților în urma confruntărilor din Piața Victoriei a ajuns la 185 de persoane.
Circa 170 de oameni au fost răniți în confruntările din Piața Victoriei dintre manifestanţi şi jandarmi. Aproximativ 100.000 de români din ţară şi din străinătate au participat la mitingul de astăzi din Piaţa Victoriei din Capitală.
Reporterii transmit de la faţa locului despre o bătaie generalizată, o situație gravă. „Peste tot sunt gaze lacrimogene, toată piața e plină de gaz lacrimogen, jandarmii au intrat în oameni”, transmite Digi24.
La mitingul din Piaţa Victoriei au avut loc incidente violente între manifestanţi şi forţele de ordine. Jandarmii au folosit tunurile cu apă şi gazele lacrimogene pentru că protestatarii au încercat să ocupe spaţiul din faţa Guvernului şi au forţat gardurile, aruncând în acelaşi timp şi cu sticle şi alte obiecte către forţele de ordine.
Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, 172 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Reporterii transmit de la faţa locului despre o bătaie generalizată, o situație gravă. „Peste tot sunt gaze lacrimogene, toată piața e plină de gaz lacrimogen, jandarmii au intrat în oameni…”
Jandarmeria susţine că la mitingul din Piaţa Victoriei au ajuns şi membrii galeriilor de fotbal, subliniind că persoanele care protestează paşnic sunt rugate să nu intre în conflict cu aceştia şi nici să le sprijine acţiunile violente.
Protestatarii le-au cerut jandarmilor să nu mai folosească gaz lacrimogen pentru că sunt copii în mulțime.
Mulțimea este masată În Piață și pe bulevardele adiacente: Lascăr Catargiu, Aviatorilor, Kiseleff, Iancu de Hunedoara, Buzești
Manifestanţii cer demisia Guvernului Dăncilă, nemulţumiţi de modul de guvernare al PSDA-LDE şi de decizile luate de aceştia privind legile justiţiei şi Codurile penale, de demiterea procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, de gafele premierului Viorica Dăncilă şi de faptul că liderul PSD Liviu Dragnea se află la conducerea Camerei Deputaţilor în pofida faptului că a fost condamnat la închisoare.
21:10. Circulația metroului la stația Piața Victoriei a fost reluată.
Numărul de manifestanţi în oraşele din ţară:
Cluj-Napoca – 10.000
Iași – 7.000
Sibiu – 5.000
Brașov – 4.000
Timișoara – 2.500
Baia Mare – 1.500
Constanța – 1.200
Oradea – 800
Craiova – 200