Caută
Close this search box.

Campioana nu-și mai revine

Campioana României la handbal masculin a făcut al doilea pas greşit în Liga Naţională. Dinamo nu a putut pleca decât cu un singur punct din meciul disputat în deplasare la Suceava, în faţa Universităţii, scor 25-25.

Trupa antrenată de Constantin Ştefan nu a putut trece peste eşecul cu Timişoara de pe teren propriu, din etapa anterioară a Ligii Naţionale, şi s-a prezentat la Suceava fără atitudine şi nerv, cel puţin în prima repriză. Cu un ritm lent de pasare şi cu o apărare imobilă, Dinamo a început meciul de la 0-4! Gazdele şi-au văzut de joc şi au condus chiar şi cu cinci goluri, 14-9, şi au intrat la pauză cu avantaj: 15-12.

În repriza a doua aspectul jocului s-a schimbat. Dinamo a început să aibă consistenţă, chiar dacă a continuat să greşească mingi uşoare în atac. Campionii au început astfel cursa de urmărire care s-a încheiat în minutul 55, când au reuşit să echilibreze tabela, 23-23. Gazdele au început să lungească atacurile la limita pasivului şi chiar peste (arbitrii au tolerat mult prea lejer situaţiile) şi în cele din urmă şi-au atins scopul: au câştigat un punct puţin anticipat.

Dinamo acumulează doar 4 puncte după primele trei etape în Liga Naţională, în timp ce Suceava îşi trece în cont primul punct.

Au marcat: Târzioru 7, Ciobotariu 5, Burlacu 5, Baican 2, Adomnicăi 2, M. Sandu 2, Olariu 1 (CSU Suceava), respectiv Gavriloaia 6, Negru 5, Acatrinei 4, Alouini 3, Descat 2, Komogorov 2, Mousavi 1, Kuduz 1, Bannour 1.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri