Caută
Close this search box.

Dialog despre Camp K cu Mircea Divricean, Preşedinte şi CEO

De la bun început aş pune o întrebare, al cărui răspuns doresc să-l primesc până la finalul interviului pe care mi l-a acordat, în acest final de octombrie, în Salonul Executiv al hotelului JW Marriott din Bucureşti, Mircea Divricean, Preşedinte şi CEO (Chief Executive Officer) al Camp K Salt Lake City, S.U.A. (http://www.campk.org/programs/summer-camps/). Este o întrebare mai veche care mi-a stat pe buze timp de doi ani de zile, din momentul în care am fost primită, în ospeţie la el. Un week-end extrem de agreabil petrecut în Salt Lake City în cocheta lui locuinţă înconjurată de flori şi arbuşti cu frunze parfumate. Ospeţia a continuat zilele următoare, cuprinzând cea de-a doua casă a lui unde îşi petrece toate zilele săptămânii, gestionând până la cele mai mici amănunte activitatea complexă şi complicată a Camp K. Mircea Divricean a intrat în lumea Camp K în 1998, ca tînăr consilier, a ocupat de-a lungul timpului diverse poziţii şi-a terminat studiile în Finanţe şi Banci la “Universitatea Babeş-Bolyai “ apoi le-a completat cu diverse cursuri şi masterate în leadership iar din 2001 lucrează aici „full time”, administrând ca un manager de top un program care s-a dovedit de mare succes. Am văzut cu ochii mei echipa la lucru, este important să priveşti cum funcţionează „ pe teren” planurile stabilite în birourile companiei, cum se desfăşoară dezvoltarea și implementarea cu succes a operațiunilor Kostopulos Dream Foundation, (adjunct este nimeni altul decât Mike Divricean, nu e o coincidenţă de nume, este fratele lui) care, în calitate de Chief Operating Officer sprijină şi execută strategiile de logistică şi soluțiile de management cuprinzătoare pentru dezvoltarea strategică a acestui campus, un adevărat teritoriu întins de-a lungul a 25 de ha, cu toate dotările necesare puse la dispoziţia persoanelor care vin aici să se reabiliteze şi recreeze (să menţionăm şi cursurile de hipism) dar să şi beneficieze, în acelaşi timp, de programe de educaţie. Revin la întrebarea care, recunosc, a dobândit, între timp o nuanţă repetitivă, obsesivă chiar : „ Cum devii business man de succes în America, în cazul de faţă în statul Utah, la Salt Lake City tu, etnic roman, născut în oraşul Gherla, din judeţul Cluj, municipiu cu o populaţie de 20.982 locuitori ? Cum arată, cum a fost traiectoria drumului parcurs deja, de două decenii şi mai bine, de Mircea Divricean ? A fost greu, a fost uşor ? Este suficient să revii, după câteva „stagii de vară” în America, ţara tuturor posibilităţilor, înarmat doar cu bunm simţ ardelenesc şi dragoste de semenii tăi, îndeosebi acei oameni „bătuţi de soartă”, născuţi să poarte de-a lungul vieţii, crucea unor nevoi speciale? Ţi-ar trebui doar îndrăzneala tinereţii dublată de amărăciunea că, acasă la tine, legislaţia se mişcă exasperant de încet şi de multe ori, anapoda? Ai nevoie de curaj, putere de convingere, persuasiune şi, de ce nu, putere de sacrificiu ca să te dedici unei cauze nobile în ale cărei componente, ca un „puzzle” uriaş, intră dificultăţi neaşteptate, necunoscute birocratice, probleme emoţionale, dificil de rezolvat? O încercare temerară pentru acest tânăr care a intrat fără ezitare într-un proiect care îşi propune să asigure un trai mai bun persoanelor, familiilor şi chiar comunităţilor persoanelor cum dizabilităţi, nu doar dintr-un singură zonă chiar pe întreaga Planetă! Fără nici o exagerare, cum poate deveni realitate, un astfel de vis?

– Prin generarea unor oportunităţi noi şi prin încrederea că toţi oamenii pot să realizeze lucruri măreţe dacă li se dă o şansa ! a venit, pe neaşteptate, răspunsul lui Mircea ! – Vreau un exemplu, l-am întrebat surprinsă, mărturisesc, de formularea directă care lăsa loc interpretărilor de tot felul. Păi, mi-a zâmbit interlocutorul…

– Pe site-ul nostru www.campk.org veţi găsi un îndemn lămuritor şi vă invit să-l citiţi: ”Bine ați venit la Fundația Kostopulos Dream, de fapt, acasă la Camp Kostopulos! Aici se deschide o lume a oportunităților pentru persoane cu competenţe diferite şi multiple abilităţi”! Misiunea, scopul, istoria înfiinţării fundaţiei, răspunsul la întrebarea selectivă: De ce aţi alege Camp K şi nu altă mpropunere de pe aria extrem de vastă a internetului, se regăsesc listate cu minuţiozitate. Campusul Kostopulos are avantajul de a fi unic într-o posibilă listă cu oferte. Serviciile oferite aici permit multor persoane care nu se califică să fie primite în alte programe, să se bucure de facilităţi si programe deosebite. Toate programele sunt structurate în aşa fel încât se concentrează pe activități de reabilitare recreere, educaţie și de agrement. O echipă dedicată şi foarte bine instruită a adus faimă centrului, situându-l în top, deasupra celorlalte asociaţii şi fundaţii umanitare.

– Vreau să întrerup „ furnizarea” informaţiilor despre Camp K înfiinţat în 1967, la iniţiativa unui cetăţean american de origină greacă, Dan Kostopulos care a dorit prin Fundația Kostopulos Dream să ofere oportunități de recreere pentru persoanele de toate vârstele. Care au diverse şi multiple abilităţi. Întrebarea finală, care ar fi trebuit pusă la debutul discuţiei noastre, când am decis să dialoghez cu cetăţeanul american de origine română, Mircea Divricean, consul onorific al României în Statul Utah, decizie asumată bilateral de cele două guverne, român şi american, este: ” De ce te-ai întors în România, Mircea Divircean ?”

– Pentru că am planuri concrete legate de ţara mea de origine. Pentru că doresc din tot sufletul, să aduc şi la noi experienţa de succes a acestui campus, care transformă un vis într-o realitate, o posibilitate oferită semenilor noştri, infinit mai puţin norocoşi cam noi, să se integreze, fie şi pentru o vacanţă de vară, în lumea fără nevoi speciale… După ce am trăit jumătate din viața mea în Europa și jumătate din viața mea în S.U.A, călătorind peste tot în lume, am constatat că aceleași probleme cu care ne confruntăm noi, aici în America se regăsesc, sub o formă sau alta în întreaga lume. Acum trăim în ceea ce oamenii de știință au numit o condiție a globalizării. Carierele, viața de familie, activitățile comunității și chiar sănătatea mintală depind, într-o oarecare măsură, de înțelegerea complexității uimitoare care intersectează toate ființele umane. Abilitatea de a gândi lumea – economia, știința, tehnologia, politica și cultura – trebuie să fie un obiectiv primar al tuturor factorilor educaționali de astăzi. Pentru a schimba lumea trebuie, cumva, să “materializăm” speranța că munca noastră va fi observată şi va deveni un exemplu în acest efort uriaş de schimbare spre mai bine spre deschiderea unei lumi a oportunităților pentru persoanele cu toate abilitățile. Şi pentru că echipa Camp K, noi, cei care ne-am dedicat, cu tot sufletul proiectului vrem ca toată lumea să poată experimenta magia programelor noastre!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri