Caută
Close this search box.

Ion Iliescu, acuzații de fake-news. Fostul președinte vorbește de ”democrație nefuncțională”

Ion Iliescu acuză luni, pe propriul blog, că România TV și câteva publicații online au prezentat declarații date în 2015 drept unele actuale, însă fostul președinte profită de această ocazie pentru a transmite PSD un mesaj clar: ”Nu poți avea o democrație funcțională cu partide care, în interiorul lor, sunt conduse nedemocratic”.

Iliescu are și un mesaj, ironic, pentru cei care au dat respectiva știre: ”dacă nu cer prea mult, să mă anunțe și pe mine despre ce am spus, sau am făcut, deși n-am spus și n-am făcut.”

Întreaga postare de pe blogul lui Ion Iliescu:

”În legătură cu presupusa mea intervenție în procesul politic ce are loc în Partidul Social Democrat, anunțată de postul de televiziune Romania TV, știre preluată și de alte televiziuni si site-uri de stiri, fără o minimă verificare a veridicității știrii, sunt obligat să fac următoarele precizări:
Intervenția mea ‘nimicitoare’, dacă am înțeles bine, este doar un colaj din discursul rostit la Congresul PSD din 2015! Poziția exprimată atunci nu este o noutate. Și acum aș spune exact aceleași lucruri în fața conducerii colective a PSD. Poziția mea este bazată pe valori și principii, în care cred, pe care nu le-am negat, de la care nu am abdicat și nici nu intenționez s-o fac.
Nu am încurajat niciodată conducerea conflictuală, indiferent că este vorba despre partid, sau despre instituțiile statului. Abordarea critică a realității nu înseamnă ”atac” la cineva. Înseamnă realism și exprimă dorința de a rezolva probleme, nu de a crea altele noi.
PSD nu reprezintă, prin problemele pe care le are, excepția pe scena politică actuală. De fapt, este printre puținele forțe politice care mai păstrează un minim de coerență în acțiunea și în proiectele sale. Dacă mai mizează însă pe abordarea conflictuală a problemelor interne, va pierde și această minimă coerență.
Dincolo de orice, România are nevoie de stabilitate, de o guvernare coerentă, la rândul ei, responsabilă, și, mai ales, de consolidarea democrației. Repet ce am spus nu o dată: nu poți avea o democrație funcțională cu partide care, în interiorul lor, sunt conduse nedemocratic. Este momentul să redeschidem canalele de comunicare, să reluăm dialogul între forțele politice, și cu societatea civilă.
Ca urmare, cer, în virtutea dreptului la replică, televiziunilor care au generat și răspândit știrea falsă, să facă precizările cuvenite. Și, dacă nu cer prea mult, să mă anunțe și pe mine despre ce am spus, sau am făcut, deși n-am spus și n-am făcut.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri