Caută
Close this search box.

Cărătorul de valiză al lui Dragnea. Prin ce se distinge acesta

cărătorul

Liviu Dragnea a apărut din nou cu o valiză în faţa jurnaliştilor, încercând astfel să împingă în derizoriu documentele compromiţătoare care au apărut din #TeleormanLeaks. Valiza lui Dragnea era susţinută dintr-o parte de un bărbat care apare deseori în umbra şefului PSD.

Acesta râdea slugarnic la auzul spuselor lui Dragnea. El se numeşte Paul Ionescu. Este angajat ca director al Cancelariei preşedintelui Camerei Deputaţilor, fiind singura persoană pe care Dragnea o recunoaşte public drept consilier.

În urmă cu trei luni, Dragnea a fost întrebat la Antena 3 dacă este consiliat de Florian Coldea în lupta sa cu :staul paralel”. Atunci, pentru prima dată, Dragnea l-a pomenit pe Paul Ionescu.

„Nu am nevoie să-mi iau consilier pe Florian Coldea. Şi în general n-am… Eu am un consilier, Paul Ionescu, pe care probabil că îl ştiţi, e cu mine aici (…) E un băiat, civil, adică… Pentru că eu mă consiliez cu colegii din partid, cu secretarul general Marian Neacşu, cu o parte din vicepreşedinţi, cu preşedinţi de organizaţii”, spunea Dragnea.

În PSD, Ionescu este cunoscut ca „băiatul care îi duce geanta lui Dragnea”. „A, băiatul ăsta este mereu în preajma lui Dragnea, îi duce geanta”, spunea un lider al PSD despre Ionescu, pentru EvZ.

Ionescu i-a dus geanta lui Dragnea până şi la ICCJ, când acesta se prezenta în faţa judecătorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri