Caută
Close this search box.

Cine este Daniel Breaz, ministrul Culturii: doctor în matematică şi cel care a spus că nu ştie dacă există familii monoparentale

Daniel Breaz

Valer Daniel Breaz, rectorul Universităţii „1 Decembrie” din Alba Iulia, este senator PSD şi susţinător declarat al familiei tradiţionale.

Breaz este propus ministru al Culturii în locul lui George Ivaşcu. Este doctor în matematică şi s-a făcut remarcat anul acesta cu replicile: o mamă singură cu doi copii „a fost o familie, dar s-a întâmplat ceva şi nu mai este” şi „nu sunt sigur dacă în România există familii monoparentale”.

A urmat cursurile Facultăţii de Matematică-Informatică, secţia matematică, din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, unde a făcut şi masteratul, iar în 2002 a obţinut titlul de doctor în matematică, specializarea analiză matematică, cu teza „Operatori integrali pe spaţii de funcţii univalente”.

Din 1998, lucrează în mediul academic, fiind mai întâi seminarist, apoi asistent universitar titular, lector, conferenţiar, iar din 2009, profesor titular la Catedra de Matematică Informatică a Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, disciplinele „Analiză complexă”, „Analiză matematică”, potrivit CV-ului publicat pe uab.ro.

Breaz a deţinut funcţia de prodecan al Facultăţii de Ştiinţe din UAB în perioada 2004 – 2008, iar din 2010 2010 este coordinator de doctorat, domeniul matematică, pentru Universitatea din Piteşti, School of Mathematical Sciences, Faculty of Science and Technology, Universiti Kebangsaan, Malaezia, potrivit News.ro.

Este membru al Societăţii de Ştiinţe Matematice din România, din 2001. A publicat 170 de articole în mai multe reviste de specialitate din străinătate, 13 cărţi în colaborare, a participat la zeci de conferinţe de specialitate şi este membru al Consiliului Naţional al Cercetării Ştiintifice din Învăţământul Superior (CNCSIS).

A primit Nishiwaki Prize – titlul de cel mai bun cercetător din lume într-un domeniu al matematicii pentru teoria geometrică a funcţiilor – pe anul 2009 din partea Institutului de Cercetare pentru Ştiinţe Matematice din cadrul Universităţii Kyoto.

În mai 2018, s-a remarcat în spaţiul public cu afirmaţii despre familia monoparentală. În viziunea lui, o mamă singură cu doi copii „a fost o familie, dar s-a întâmplat ceva şi nu mai este”. Breaz a declarat public că este un susţinător al familiei tradiţionale, spunând că nu ştie dacă în România există familie monoparentală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri