Caută
Close this search box.

Duzina de ticăloși

Era un film clasic cu titlul ăsta. În esență întrebarea este următoarea: ce fel de inși e mai bine să ai în jurul tău? Onești, pricepuți și gospodari? Sau ticăloși, incompetenți și, Doamne iartă-ne, hoți? Stați, nu dați năvală cu cel mai atrăgător răspuns, la o primă vedere, că nu-i chiar atât de simplu.

Unui om cocoțat într-o funcție de pomină, i-a venit să-și strângă de-o echipă. „Îmi adun, zice, o mână de oameni de calitate, care nu ştiu multe când e vorba de treabă şi sunt bine crescuți, nu-ți aruncă în faţă tot ce gândesc.” (Fac o mică paranteză. Adevărul e că pe jumătate a nimerit-o. A recrutat o samă de oameni care nu ştiu multe când e vorba de treabă.)

După o vreme, cineva l-a criticat că ar fi dat drumul în echipă și unui ticălos. „O fi cum zici mata, nu știu, să mai vedem”, a răspuns mieros. „Dar restul sunt pe cinste, nu? Nu cred că are mare influenţă asupra celorlalţi un singur ticălos. Şi-apoi, cum i-ai putea deosebi pe cei buni, dacă n-ar mai exista şi din ăştia răi? Ştii cum se spune: să arunce prima piatră acela care se simte fără păcat.”

Se pare că nu s-au aruncat destule pietre, totuși. N-or fi fost destule prin jur, habar n-am. Ticăloşii din echipa de care vorbim s-au înmulțit după un timp de nu mai era loc. De fapt, „echipă” rămăsese doar aşa, o vorbă. „Adunătură” sau „strânsură” ar fi fost niște termeni mai potriviți.

„Îmi place echipa asta!” se bucura omul nostru. „Între ticăloşi ai numai avantaje. Pe ticăloşi poţi să-i freci cât vrei, fără remuşcări. Nu-ţi pare rău nici cât negru sub unghie. Ei nici nu se sinchisesc. Şi dacă vreunul clachează, atâta pagubă. Sunt pe lumea asta câţi pofteşti. Ah, frumoasă-i viaţa printre ticăloşi!”

Echipa era, ce-i drept, extrem de eficientă şi de supusă. Sufla o dată peste ei şi-i apleca până la pământ. Nu se mai legase nicio amiciție măcar, din cele care te stânjenesc, te fac mai slab. Vorba ceea: „Spune-mi cu cine te ticăloşeşti, ca să-ţi spun cine eşti.”

Citește și: Confesiunile artiştilor: ascultând-o pe pianista Karina Şabac

Iar rezultatele promiteau să fie peste aşteptări. Și tot promiteau, și tot promiteau… Cu vremea, vreo doi, trei, n-au mai putut ține pasul la producția de promisiuni și minciunele, așa că s-au gândit să se retragă. Șeful lor i-a privit dezamăgit. „Sigur, e uşor s-o ștergi când munca e-n toi. În loc de asta, ați fi putut încerca să vă integrați mai bine în colectivul de ticăloşi. Ori măcar să vă sporiți incompetența, că asta n-a omorât pe nimeni…”

Ăia care abia așteptau să vină din spate, să le ia locurile bine plătite ăstora nehotărâți, au înţeles morala lui. Un fel de „leneşul la toate zice că nu poate”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri