Caută
Close this search box.

A murit profesorul Aurel Ardelean, fondatorul primei universități private de medicină

Profesorul Aurel Ardelean, fondatorul primei universități private de medicină, s-a stins în viață. Aurel Ardelean a fost președintele Universității „Vasile Goldiș” din Arad.

Profesorul Aurel Ardelean a fost internat în data de 9 decembrie la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, acuzând probleme grave de sănătate.

În urma investigațiilor și din cauza stării critice în care se afla, medicii arădeni au decis în 10 decembrie să-l trimită cu elicopterul la spitalul din București. Acolo a fost internat la secția de Hematologie a Institutului Clinic Fundeni, unde a și decedat.

Aurel Ardelean a fost Rector la Universitatea de Vest Vasile Goldiș din Arad.

Profesorul Aurel Ardelean a fost doctor în ştiinţe biologice, cu teza Flora şi vegetaţia văii Crişului Alb, între izvoare şi oraşul Ineu (1980). Începând cu anul 1970 a urmat 12 stagii de perfecţionare şi specializare în străinătate, în Mongolia, Marea Britanie, Franţa, Africa de Sud, Australia, SUA, Mexic. Activitatea profesională: cunoaşte un drum ascendent şi se distinge printr-o activitate didactică, ştiinţifică şi publicistică remarcabilă.

A debutat ca profesor de biologie şi a fost inspector şcolar în domeniul biologiei timp de 15 ani.

După obţinerea titlului de doctor în ştiinţe biologice (1980), specialitatea geobotanică, cu lucrarea Flora şi vegetaţia văii Crişului Alb, între izvoare şi oraşul Ineu, îşi începe cariera în învăţământul universitar, unde parcurge toate treptele universitare.

Ca recunoaştere a activităţii sale didactice, Ministerul Învăţământului l-a numit membru al Comisiei Naţionale de Biologie, de 12 ori, unde a deţinut şi poziţia de vicepreşedinte. În 1993 a fost ales rector al Universităţii de Vest Vasile Goldiş din Arad. A fost conducător de doctorat în domeniul biologiei, conducând activitatea a 15 doctoranzi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri