Romanii utilizau o serie de metode oribile pentru a-şi executa condamnaţii. Una dintre metode, numită „poena cullei”, implica amplasarea persoanei bătute, dar încă în viaţă, într-un sac alături de alte animale şi apoi aruncarea lor în apă.
O altă metodă de execuţie utilizată pentru cei mai mari criminali, sclavii fugari şi creştini, implica aruncarea persoanei condamnate într-o groapă pentru a fi devorată de animalele sălbatice. Conform „Amusing Planet”, Colosseumul era utilizat deseori pentru acest tip de execuţii cunoscute cu denumirea de damnatio ad bestia, „condamnat la bestii”.
Unele forme de execuţie erau păstrate pentru anumite tipuri de criminali, precum îngroparea de vii. Una dintre formele de execuţie utilizată pentru ucigaşi şi trădători era reprezentată de aruncarea lor de pe o stâncă. Stânca din sudul Capitolului de pe care se putea observa Forul Roman era un loc ideal pentru astfel de obiceiuri barbare. Stânca ce purta denumirea de Rupe Tarpea (stânca Tarpea) a fost denumită după o faimoasă trădătoare ce a încercat să vândă Roma inamicilor în schimbul aurului.
Numele ei era Tarpeia şi era fiica lui Spurius Tarpeius, comandantul ce trebuia să apere colina pe care se afla Capitoliul. Conform unei versiuni a legendei, Tarpeia s-a apropiat de Titus Tatius, regele sabinilor, atunci când el a atacat Roma în secolul VIII î.Hr. Aceasta s-a oferit să deschidă porţile citadelei în schimbul brăţărilor din aur pe care le aveau pe mâini. După ce Tarpeia i-a lăsat pe sabini să pătrundă în citadelă, în loc să-i ofere aur, au doborât-o cu scuturile şi au călcat-o până a murit. Legenda mai spune că Tarpeia ar fi fost îngropată sub stânca ce îi poartă numele şi după secole toţi trădătorii erau aruncaţi de pe stâncă, soartă mai puternică decât moartea deoarece era însoţită de ruşine.
Execuţia prin aruncarea de pe stânca Tarpea a continuat până în secolul I d.Hr. şi până când a fost interzisă prin lege.
