Caută
Close this search box.

Noul ministru al Apărării îşi ia termen pentru achiziţia corvetelor pe 12 ianuarie, anul viitor

Gabriel Leş

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a anunţat, referitor la procedura achiziţiei celor patru corvete multifuncţionale destinate Marinei Militare Române, că termenul limită pentru o decizie privind licitaţia este 12 ianuarie.

„Suntem în termen. Până în 12 ianuarie putem lua decizia. Se poate ambele variante, o anulăm sau o încredinţăm (achiziţia de corvete – n.r.). Haideţi să luăm hotărârea de Guvern. Are dreptul de a anula procedura specifică în următoarele cauze şi este inclusă cea în care nu se identifică fondurile necesare pentru achiziţionare.

Există cei 2%. În fiecare an ministerul primeşte bugetul de la Ministerul Finanţelor. Acum mai avem foarte puţin. S-au cheltuit banii pentru Patriot. Anul acesta sunt foarte puţini bani. Nu e adevărat (că anulăm licitaţia – n.r.).

Nu înseamnă că dacă mâine semnez această procedură, eu trebuie să plătesc aceşti bani mâine şi categoric nu trebuie să plătesc 1,3 miliarde-1,6 miliarde de euro. Nu am o problemă să mă îndrept împotriva unui ministru sau să cred ceva despre un ministru.

Aş vrea să vă spun că în această situaţie, oricât de transparent ai fi, când discuţi de 1,6 miliarde de euro, întotdeauna vor fi suspiciuni”, a declarat Gabriel Leş.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri