Caută
Close this search box.

Ponta spune că Alianţa Vestului trebuie să ne fie model: Aceste comunităţi nu pot accepta un sistem politic de tip Teleorman sau Vrancea

victor-ponta

Victor Ponta spune că Alianţa Vestului, semnată recent între primarii din Oradea, Cluj-Napoca, Timişoara şi Arad, nu ar trebui să sperie, ci ar trebui preluată ca model de dezvoltare.

Fostul premier apreciază că încheierea acestei alianţe reprezintă un „eveniment politic şi instituţional important şi complex”, el arătând că obiectivele enunţate în declaraţia făcută publică sunt „exclusiv pozitive”, iar „discursurile politicianiste şi de naţionalism isteric” îndreptate împotriva Alianţei Vestului nu au nicio bază reală.

„Infrastructură, dezvoltare, tehnologie, servicii de sănătate şi educaţie, strategie instituţională modernă, ş.a.m.d – toate oraşele din România şi toţi primarii ar trebui să îşi propună aşa ceva. (…) Discursurile politicianiste şi de naţionalism isteric îndreptate împotriva Alianţei Vestului nu au nici o bază/ nu există nici o intenţie serioasă din partea primarilor sau a locuitorilor din respectivele oraşe de a susţine o acţiune secesionistă faţă de statul român.

Pentru cei care tratează în mod serios tema mişcărilor secesioniste este evident că nu există nici o similitudine cu Catalonia, Scoţia sau Ţara Bascilor. Este bine să izolăm aceste abordări stupide şi demagogice”, a spus Victor Ponta, potrivit Agerpres.

El spune că „este evident” că aceste comunităţi, dar şi multe altele din ţară nu pot accepta un „sistem politic de tip Teleorman sau Vrancea”, prin urmare acest demers este unul „legitim”.

„Încercarea de a forma o alianţă care să atenueze din efectele nocive ale actualei Puteri centrale (analfabetă, incompetentă şi obedientă unui grup politic infracţional) este legitimă. (…)

Dacă suntem sinceri vom recunoaşte cu toţii că ne dorim să trăim şi să ne creştem copiii în oraşe care se dezvoltă în direcţia în care o fac Oradea sau Timişoara (nu Alexandria sau Turnu Măgurele). Experienţa pozitivă acumulată de aceste oraşe din Vest trebuie folosită pentru a schimba în bine toate comunităţile din România”, mai scrie Victor Ponta pe contul rău de Facebook.

În opinia sa, Guvernul nu trebuie să blocheze dezvoltarea acestor oraşe dinamice, ci trebuie să folosească pârghiile pe care le are pentru a sprijini acele zone mai sărace să prindă din urmă acest „tren al modernizării”, la fel cum încearcă Uniunea Europeană prin politica fondurilor structurale de coeziune.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri