Caută
Close this search box.

Cozmin Guşă va avea propriul său talk-show la Realitatea TV

cozmin guşă

Consultantul Cozmin Gușă, analist geopolitic, președinte al Federației Române de Judo, promotorul partidului Realitatea și proprietarul Realitatea TV va avea o nouă calitate: realizator TV.

După ce și-a exersat timp de mai mulți ani experiența în audiovizual în calitate de invitat la mai toate emisiunile de pe post, Gușă va prezenta din această săptămână „România 2019.

Anunțul a fost făcut pe site-ul televiziunii, într-o știre în care emisiunea este prezentată drept un „talk-show senzațional despre subiectele zilei din politică, justiție, mediul de afaceri și mass-media”.

Prima ediție a emisiunii România 2019 va fi vineri, de la 20.30. „Va continua în perioada următoare, fără un program fix”, a povestit Cozmin Gușă, în direct la Realitatea TV.

„Cozmin Gușă va realiza emisiunea în fiecare seară, în transmisiune directă, dintr-un alt județ al României. Formatul producției TV moderate de cunoscutul consultant politic presupune dezbateri cu politicieni (din toate taberele), jurnaliști și reprezentanți ai societății civile, printre care avocați, afaceriști sau profesori universitari”, mai menționează știrea de pe Realitatea.

„Emisiunea debutează vineri la București, iar echipa de producție a contactat deja numeroși invitați pentru edițiile care vor avea loc în întreaga țară”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri