Caută
Close this search box.

Explozia din blocul de locuințe din Rusia: Șapte morți și alte zeci de persoane prinse sub dărâmături

Un număr de 40 de persoane ar putea fi încă prinse în dărâmăturile unui bloc de locuințe din Rusia care s-a prăbușit parțial într-o explozie de gaze, ucigând cel puțin șapte persoane, au raportat agențiile ruse de știri citate de Reuters.

Explozia, considerată a fi fost provocată de o scurgere de gaze, a distrus 48 de apartamente într-o clădire cu nouă etaje din Magnitogorsk, un oraș industrial din Ural, la aproximativ 1.700 de kilometri est de Moscova, a spus ministerul de urgențe.

Președintele Vladimir Putin a zburat la Magnitogorsk luni după amiază, a vizitat răniții în spital și s-a întâlnit cu autoritățile locale, a arătat televiziunea de stat. Putin a supravegheat lucrătorii de salvare care lucrează la temperaturi de -22 grade Celsius pentru a localiza oamenii prinși sub dărâmături.

Ministrul de urgențe, Evgheni Zinichev, a declarat, la o întâlnire cu Putin, că „se presupune că între 36 și 40 de persoane sunt încă sub ruine”. După ce a raportat patru victime în cursul zilei, Zinichev a spus că au fost descoperite încă trei corpuri. „Am descoperit încă trei corpuri, dar nu le putem scoate (de sub dărâmături)”, au declarat agențiile citându-l pe Zinichev. „Lucrăm cu atenție pentru că există riscul ca clădirea să se prăbușească”.

Ministrul sănătății, Veronika Skvortsova, a declarat televiziunii de stat că șansele de a găsi supraviețuitorii au dispărut pe măsură ce timpul trece.

Explozia a distrus clădirea la ora 6:00 dimineața (01:00 GMT), când mulți locatari încă dormeau, a informat agenția de știri RIA.

În Rusia s-au înregistrat mai multe incidente similare în ultimii ani, din cauza infrastructurii vechi și a reglementărilor de siguranță în ceea ce privește utilizarea gazelor. În 2015, cel puțin cinci persoane au fost ucise când o explozie de gaze a distrus o clădire de locuințe din orașul din sudul Rusiei, Volgograd.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri