Parchetul General a anunţat, luni, extinderea urmăririi penale în cazul procurorilor Lucian Onea şi Mircea Negulescu, cei doi fiind acuzaţi de mai multe infracţiuni, printre care constituirea unui grup infracţional organizat. În acelaşi dosar sunt cercetaţi alţi trei procurori şi trei ofiţeri de poliţie judiciară.

”Procurorii din cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, prin ordonanţa din 9.01.2019, au dispus extinderea urmăririi penale, efectuarea în continuare a urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Negulescu Mircea, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual, complicitate la represiune nedreaptă, inducerea în eroare a organelor judiciare, compromiterea intereselor justiţiei, trafic de influenţă, fals intelectual, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată”, au transmis, luni, reprezentanţii Parchetului General.

Potrivit acestora, Lucian Onea este cercetat pentru ”constituirea unui grup infracţional organizat, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual, uz de fals, divulgarea informaţiilor secrete de stat, abuz în serviciu, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată”.

”De asemenea, în cauză s-a dispus extinderea urmăririi penale şi efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de alţi trei procurori şi trei ofiţeri de poliţie judiciară”, a mai transmis Parchetul General.

Sursa citată precizează că ”faptele cercetate vizează modul în care cei doi inculpaţi şi cei şase suspecţi au efectuat acte de urmărire penală în dosare aflate în instrumentarea lor, existând suspiciunea constituirii unui grup infracţional organizat care ar fi acţionat coordonat, în scopul comiterii infracţiunilor de cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, influenţarea declaraţiilor, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual şi uz de fals”.

Conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a transmis, joi, Secţiei de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) solicitarea avizului de revocare din funcţia de procuror la DNA Ploieşti a lui Lucian Gabriel Onea, în prezent suspendat din funcţie, „întrucât acesta şi-a exercitat în mod necorespunzător atribuţiile”. De asemenea, au fost transmise cererile de încetare a activităţii la DNA Ploieşti pentru alţi trei procurori.

„La data de 10 ianuarie 2019, procurorul şef adjunct, care exercită atribuţiile procurorului şef al DNA, a transmis Secţiei de procurori a CSM solicitarea avizului de revocare din funcţia de procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, a domnului Onea Lucian Gabriel, procuror în cadrul acestui serviciu, în prezent suspendat din această funcţie, întrucât acesta şi-a exercitat în mod necorespunzător atribuţiile specifice funcţiei deţinute”, se arată într-un comunicat al DNA.

Totodată, au fost transmise Secţiei de procurori a CSM cererile de încetare a activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti a următorilor procurori: Deaconu Giluela, Savu Alfred Virgiliu, Răileanu Elena Cerasela.

În 30 iulie, Secţia pentru procurori a CSM a decis suspendarea din funcţie a procurorilor Lucian Onea şi Mircea Negulescu de la DNA Ploieşti, după ce Parchetul General a anunţat cercetarea acestora sub control judiciar pentru inducere în eroare a organelor judiciare şi complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă, fiind acuzaţi că l-ar fi constrânspe fostul deputat Vlad Cosma să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi liste cu alegători din Republica Moldova, din care să rezulte că oamenii ar fi primit bani drept „mită electorală”.

„În anul 2015, inculpaţii procurori Onea Lucian (procuror şef în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti) şi Negulescu Mircea (la data faptelor procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curte de Apel Ploieşti) au determinat prin constrângere un martor (ameninţându-l în mod direct că o vor inculpa pe sora acestuia într-o cauză penală) să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept „mită electorală”. Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti”, spunea Parchetul instanţei supreme.

Conform procurorilor, deşi ştia că probele sunt „ticluite în mod mincinos” de martor, procurorul Onea a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor, prezentând instanţei drept probe documentele ticluite.

În acest caz, procurorii au dispus plasarea sub control judiciar atât pentru Mircea Negulescu, cât şi în cazul fostului şef al DNA Ploieşti Lucian Onea, pentru o perioadă de 60 zile.

Secţia pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a decis, în 26 septembrie, încetarea suspendării din funcţie în cazul fostului şef al DNA Ploieşti Lucian Onea şi a procurorului Mircea Negulescu, ca urmare a încetării măsurii controlului judiciar în cazul lor.

În noiembrie, procurori ai Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, în perioada 24 noiembrie 2018 – 22 ianuarie 2019, faţă de inculpaţii Mircea Negulescu, cercetat pentru participaţie improprie sub forma complicităţii la favorizarea făptuitorului şi complicitate la represiunea nedreaptă, şi Lucian-Gabriel Onea, cercetat pentru participaţie improprie sub forma complicităţii la favorizarea făptuitorului, represiunea nedreaptă şi cercetare abuzivă, anunţa Ministerul Public.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 6 =