Caută
Close this search box.

România are al doilea deficit de cont curent din Uniunea Europeană

românia

România a înregistrat un deficit de cont curent de 3,2 miliarde de euro în trimestrul al treilea al anului trecut, al doilea ca valoarea din Uniunea Europeană (UE), arată datele publicate luni de Eurostat – Biroul de Statistică al UE.

Aceasta reprezintă o creştere cu 18,5% faţă de trimestrul anterior şi de 2,5 ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cel mai mare deficit de cont curent l-a înregistrat Marea Britanie, de 35,4 miliarde de euro, iar pe locul al treilea au fost, fiecare cu 2,5 miliarde de euro, Franţa şi Polonia.

La polul opus, cel mai ridicat excedent l-a obţinut, în trimestrul al treilea, Germania, de 51,7 miliarde de euro, urmată de Olanda – cu 20,5 miliarde de euro, Italia – cu 15,1 miliarde de euro, şi Irlanda – cu 9,1 miliarde de euro.

UE a obţinut un surplus de cont curent, ajustat sezonier, de 38,7 miliarde de euro (1% din PIB), în trimestrul al treilea, o scădere de 35,4% faţă de trimestrul anterior şi de 36% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

De asemenea, zona euro a obţinut un surplus de cont curent de 76,2 miliarde de euro, o scădere de 20,7% faţă de trimestrul anterior şi de 29,4% faţă de acelaşi trimestru al anului trecut.

În perioada ianuarie – noiembrie 2018, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 8,73 miliarde de euro, o creştere de 60% (3,26 miliarde de euro), comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele publicate luni de Banca Naţională a României (BNR).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri