Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a afirmat că DNA, deşi s-a dovedit că „a dat cu capul în gard” şi a comis abuzuri, continuă să lucreze şi a declarat apel în dosarul în care el a fost achitat în primă instanţă.

Prezent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Toni Greblă a fost întrebat când se va da ordonanţa de urgenţă privind contestaţiile în anulare la completurile de cinci judecători de la Instanţa supremă.

„O asemenea măsură se impune. Suntem în perioada în care completurile de cinci judecători sunt în faza facerii şi este o fază dificilă şi, din păcate, de lungă durată. Ce ar trebui făcut? Acolo unde este evident că s-a exagerat, acolo unde este evident că au fost comise abuzuri şi ilegalităţi, organele care au comis aceste abuzuri trebuie în primul rând să le recunoască şi să îşi ceară scuze şi să stopeze acele proceduri abuzive. În cazul meu, DNA, deşi s-a dovedit că a dat cu capul în gard de mai multe ori în ultimii ani, continuă să lucreze după deviza: ‘noi suntem DNA şi nu ne lăsăm’. Astfel, în loc să recunoască abuzurile comise şi să nu mai declare apel, au declarat apel şi iată că sunt purtat prin sălile de judecată fără niciun fel de rost, numai în dorinţa DNA de a chinui oamenii până la limita posibilului. (…) Sunt plimbat fără niciun motiv întemeiat, doar din dorinţa DNA de a dovedi că sunt în stare să meargă cu acest abuz până la capăt”, a afirmat Toni Greblă.

În legătură cu informaţia privind candidatura fostei şefe a DNA Laura Codruţa Kovesi la Parchetul European, Greblă a spus că nu a identificat o procedură privind selecţia procurorilor pentru acest parchet.

125 Vizualizări

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 2 =