Scriitoarea Ana Carmen Pahomi a murit brusc la 30 august 2018, în a cincea zi de la internarea în spital.
Abia împlinise 59 de ani, în mijlocul lui iulie…
Desigur, noi oamenii n-avem cum să deslușim socotelile lui Dumnezeu care drămuiește durata vieții fiecăruia după rațiuni de neînțeles.
Și literatura va fi iremediabil văduvită de talentul ei singular. Fiind o ființă care întrunea o mare sensibilitate, cu un spirit analitic pătrunzător de maximă rigoare, la asemenea trăsături contrastante care conviețuiesc rar în aceeași persoană, se alătura un talent ieșit din comun care cultiva arta literară, neținând seama de fluctuația modelor efemere.
Scriitura Anei Carmen Pahomi este sub semnul harului, fiind inconfundabilă, tocmai prin performanța de a evita concomitent, calofilia facilă și frazeologia doctă sterilă. Dincolo de măiestria stilistică, proza ei surprinde prin capacitatea structurantă cu care-și desăvărșea construcția romanelor. Discursul său, deși coerent, are fluența garantată de spontaneitatea inspirației directe.
Secretul reușitei constă în cunoaşterea puterii de semnificare a numelor (ton onomaton dynamis), adică, a cuvintelor. Aceasta presupune o calitate specială – capacitatea intelectuală înăscută de pătrundere a energiilor semnificante ale verbului. Autoarea avea putere asupra cuvintelor…
Fertilitatea creativă asigura o naturalețe a desfășurării acțiunii, excluzând orice elaborare căznită, prin obositoare căutări îndelungate.
Până să-și descopere vocația literară, Ana Carmen Pahomi a ajuns să scrie dintr-o necesitate concretă: nemulțămită de calitatea mizerabilă a literaturii pentru copii din anii ’80, care era confiscată de clientela unor scribi venali, complici cu ilustratori la fel de cinici, Ana Carmen – tânără mamă a doi copii născuți succesiv, la un an diferență, s-a văzut în situația să le compună ea însăși povești și basme, pentru a-le împodobi copilăria primă.
În 1986, a debutat la Radio, prin lectura unui astfel de basm, la emisiunea Noapte bună copii. Desigur, textele ei nefiind publicabile înainte de Revoluție, abia în 1991, i-a apărut prima carte pentru copii, urmată de încă două, în 1996 și în 2001.
Primul roman, Ademenirea, a fost publicat în 2006. Își propusese să demonstreze că miraculosul nu e incompatibil cu verosimilul cotidian. De pildă, întâlniri aparent accidentale pot reprezenta, în realitate, intersecții esențiale. Fantasticul se poate împleti cu realul, survenind sub întruchipări prozaice. Mai mult: chiar la tot pasul, evenimente banale pot lua oricând, întorsături ieșite din comun. Viața de zi cu zi, la nivelul oamenilor obișnuiți, poate fi presărată cu tâlcuri care însă nu prea vor fi luate în seamă, din păcate. Practic, eroul principal fiind antrenat într-o acțiune simplă prin concretețea sa – cumpărarea unui pian –, este purtat către o singulară experiență existențială.
Încercarea inițiatică a trecerii prin labirint poate uneori lua forma unui dialog care disimulează o maieutică întortochiată, cu finalitate revelatorie. Aventura cognitivă nu trebuie să înceapă obligatoriu cu un auster exercițiu abstract. Renunțarea la automatismele indiferenței, printr-o atenție sporită, dă prioritate reflecției asupra propriilor trăiri, bineînțeles, aerisită de prejudecăți și de stereotipii.
Al doilea roman – Umbra de dincolo… –, este de cu totul altă factură, având aparența unuia polițist. (De altfel, o caracteristică a producției literare a Anei Carmen Pahomi – din păcate, curmată în plină proliferare –, este că fiecare roman e scris într-un alt registru.)
Absurdul, deloc incompatibil cu banalitatea cotidiană, survine sub înfățișările cele mai comune, dar având niște consecințe dramatice și incontrolabile. Monotonia vieții unui intelectual singuratic, trecut de prima tinerețe, a fost tulburată de o întâmplare insolită. Personajul principal, fără nume, va fi implicat mai departe, într-un joc de situații imprevizibile, lăsându-se abătut de la căutările sale filosofice. Pe fondul țesăturii narative, autoarea prilejuiește semnificative secțiuni sociale, alcătuind un adevărat caleidoscop de tipologii umane. Dacă personajele sunt fictive, asemănările cu actualitatea contemporană nu sunt întâmplătoare: realitatea e mai cumplită…
Următorul roman, Chiriașul de la demisol, diferă total față de precedentele, reprezentând un experiment literar original: personajele imaginare, trăind în zilele noastre, alternează cu personalități care au avut o existență reală în trecut. Elementele biografice și chiar fragmente de manuscrise autentice inedite, se îmbină cu plăsmuirile Anei Carmen Pahomi, rezultând o textură narativă, în care realități istorice se întrepătrund insesizabil cu factologii și situații construite cu eleganța fanteziei. Alături de cele făurite de autoare, personajele reale, din perioada interbelică, sunt trezite la o nouă viață, iar din amalgamarea unor destine, se degajă farmecul unei viziuni paseite.
Despre următorul roman – Trei… –, scris în 2012, dar rămas deocamdată inedit, nu voi spune decât că tratează o bizară succesiune de evenimente, în care toate trei personajele feminine devin amantele diavolului.
În sfârșit, ultima carte publicată, Filosof de ocazie, are ca loc de desfășurare a acțiunii, o străduță dintr-un cartier patriarhal, undeva în București. Într-una din cele șapte case boierești, de pe aceasta, locuiesc doi prieteni: un autodidact care se hrănește cu sisteme filosofice, păstrându-și însă candoarea diletantului, și un sculptor care lucrează la opera vieții sale – un cal monumental, ambiționând s-atingă perfecțiunea. Rutina vieții lor boeme e tulburată de apariția în cea mai luxoasă casă a străzii respective, a unei femei superbe și elegante care se va dovedi a fi moartea însăși, autoarea dovedindu-și încă o dată originalitatea. Din nou, pe neașteptate, se alunecă în tărâmul fantasticului.
Toate aceste cărți, scrise aproape de la un an, la altul, dau măsura inepuizabilei bogății a inspirației romancierei. Totodată însă, apare cu prisosință, cât de tristă este oprirea creației unei autoare atât de prolifice.
Romanul Rătăcitorul va rămâne iremediabil neterminat…
Desigur, au mai rămas o puzderie de texte scurte, articole, eseuri etc., publicate sau inedite, având aceeași scriitură mustind de talent. Miracolul acestor microtexte vădește fecunditatea talentului autoarei și mlădierea spontană a stilului o fac să ocolească inflația verbozității, evitând inspirat manierismul gratuității calofile…
Cititorul rămâne siderat sub influența fascinației fonetice a verbului ei care excede concurența cuvintelor meșteșugit juxtapuse, prin alternanța arhaismelor cu neologismele, producând un efect contrastant de amplă rezonanță semantică.
Ca să nu mai vorbim de farmecul sonor al unei muzicalități intrinseci…
E o proză poetică sau o proză de stări?
În ritmul în care scria, cine știe care ar fi fost proporțiile operei sale, atât de variată, dacă șirul celor cinci romane n-ar fi fost prematur întrerupt, cauzând o pierdere ireparabilă.
Deși cărțile publicate, cunoscând dificultățile inerente legate de difuzare, au fost semnalate de recenzii și cronici de întâmpinare, opera Anei Carmen Pahomi – membră a Uniunii Scriitorilor –, n-a stârnit ecourile meritate, în lumea criticii literare. Firea ei retractilă și discretă, refuza orice fel de politică de promovare, ținându-se departe de diversele grupuscule și coterii literare. Împărtășea convingerea că autorii nu trebuie să-și impună creațiile, ci să lase cărților înseși găsirea propriului drum către conștiința publică: sua fata libelli habent! Lipsită de orice ostentație auctorială, dar conștientă de valoarea sa, a mers cu discreția atât de departe, încât – semnând A. C. Pahomi –, cultiva intenționat echivocul, lăsând să se creadă că autorul ar putea fi eventual, un bărbat… (Abia la ultima carte, editura i-a impus să pună o fotografie pe coperta a patra.)
- C. PAHOMI – fișă bibliografică
Literatură pentru copii:
Gărgăriţa călătoare, basme, Ed. Ion Creangă, Bucureşti, 1991
Lacrima Lunii, basme, Ed. Scripta, Bucureşti, 1996
Versiune italiană:
La lacrima della Luna, Ed. Treziaria, Milano, 1999 (traducere și prezentare de Claudio Mutti)
Împăratul stricător de datini, basme, Ed. RAO, Bucureşti, 2001
Literatură:
Ademenirea, roman, Ed. Nouă, Bucureşti, 2006;
Ed. Semne, Bucureşti, 2009, ediţia a II-a
Umbra de dincolo…, roman, Ed. Sitech, Craiova, 2010
Chiriaşul de la demisol, roman, Ed. România pur şi simplu, Bucureşti, 2011
Trei…, roman (2012) – inedit
Filosof de ocazie, roman, Ed. Cartea românescă, București, 2013
Rătăcitorul, roman (rămas în lucru)
