Caută
Close this search box.

CTP: Codruţa Kovesi face acum cam ce a făcut Simona Halep

CTP

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a făcut o paralelă sugestivă între performanţele pe care două românce, Simona Halep şi Laura Codruta Kovesi, le-au obţinut în plan internaţional, fără niciun sprijin din partea statului român. Însă, în cazul lui Kovesi, statul „nu numai că nu o ajută, dar încearcă să-i rupă picioarele”.

„Uitaţi-vă până unde se poate merge, aici este vorba de bun simţ. Avem o situaţie, o femeie face acum cam ce a făcut Simona Halep. Adică, prin propriile mijloace, exclusiv prin propriile mijloace, fără niciun sprijin de la statul român, exact aşa cum a fost în cazul Simonei Halep, este pe punctul de a ajunge în vârful unei instituţii europene de rang foarte înalt.

În cazul Simonei Halep, România, statul român nu a ajutat-o cu nimic. În cazul Laurei Codruta Kovesi nu numai că nu o ajută, dar încearcă să-i rupă picioarele”, a declarat CTP în emisiunea „Piata Victoriei”, de la Europa FM.

CTP a atras atenţia că atacurile împotriva lui Kovesi maschează de fapt atacuri împotriva Uniunii Europene, aceste agresiuni fiind o noutate în politica românească.

„De ce? Pentru că are ceva cu Kovesi? Bineînţeles că are. Dar nu acesta este obiectivul principal. Obiectivul principal este un nou atac la adresa Uniunii Europene.

Uitaţi-vă puţin, domnul Dragnea produce această replică: ‘Suntem sau nu suntem la Eurovision?’. Acum cinci ani, acum 10 ani, era posibilă o astfel de întrebare când era vorba de o instutie europeană?

Şeful partidului, cu un umor de şofer pe basculantă, pe care nu l-am mai întâlnit niciodată, nici la Ponta nici la Geoană, nici la Năstase, dar să vorbească în felul ăsta, în băşcălie ordinară despre o înaltă instituţie europeană, asta este elementul nou al anului 2019”, a explicat CTP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri