Caută
Close this search box.

Grecia a aprobat aderarea Macedoniei de Nord la NATO

Alexis Tsipras

Grecia a aprobat vineri seară viitoarea aderare a Macedoniei de Nord la NATO, ultima etapă a acordului greco-macedonean asupra schimbării numelui micului stat vecin din Balcani, relatează AFP.

Parlamentul de la Atena a votat pentru ratificarea „protocolului privind aderarea la NATO a Macedoniei de Nord”, cu 153 de voturi pentru, 140 contra şi o abţinere.

„Doresc să urez bun venit Macedoniei de Nord, o ţară prietenă a Greciei, o ţară care trebuie să fie un aliat în eforturile noastre pentru a instala securitatea, stabilitatea şi pacea în regiune”, a declarat premierul Alexis Tsipras în faţa deputaţilor, potrivit Agerpres.

„Istoria ne va judeca. Cred că ne-am îndeplinit datoria patriotică”, a spus el chiar înainte de vot.

Ambasadorii celor 29 de membri ai Alianţei Nord-Atlantice au semnat miercuri protocolul de aderare a Macedoniei la Alianţa Nord-Atlantică, un pas important către acceptarea ţării balcanice drept al 30-lea membru al organizaţiei.

Atena s-a opus până în prezent acestei aderări cât timp Macedonia nu îşi schimbă numele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri