Caută
Close this search box.

OMV Petrom amână investiția din Marea Neagră

Mediul legislativ actual nu oferă premisele necesare pentru o decizie de investiţie în valoare de câteva miliarde în perimetrul Neptun Deep, arată compania în raportul privind perspectivele asupra anului 2019.

„Rămânem dornici să vedem zăcămintele din Marea Neagră dezvoltate şi vom continuă dialogul cu autorităţile pentru a înţelege calea de urmat”, spune compania în document.

Impactul OUG 114 asupra profitului OMV Petrom este de „doua cifre în milioane de euro, cu o valoare apropiată de mijlocul intervalului”, a declarat miercuri Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

„Încetinim motorul investiţiilor”, a declarat Christina Verchere, CEO-ul OMV Petrom, la conferinta de presă în care a anunţat rezultate anului 2018.

În ceea ce priveşte proiectul din Marea Neagră, CEO-ul OMV Petrom a precizat că firma este foarte interesată de realizarea acestuia, dar că în actualele condiţii investiţia nu merge mai departe. „Ca să facem o altfel de investiţie avem nevoie de o piaţă liberă, de infrastructură şi de predictibilitate. Legislatia de acum nu asigură aceste lucruri”, a spus Verchere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri