Caută
Close this search box.

Președintele României intervine în dosarul Kovesi și cere clarificări Secției de investigare a magistraților

klaus iohannis

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a cerut, joi, Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie să clarifice de urgenţă situaţia în ceea ce priveşte dosarul deschis pe numele fostului procuror şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Şeful statului a transmis că Secţia specială pentru anchetarea magistraţilor nu trebuie sub nicio formă să fie un instrument politic de anchetă şi intimidare a magistraţilor şi procurorilor, orecizând că a contestat încă de la început înfiinţarea unui astfel de organism, criticat şi de către Comisia de la Veneţia, Comisia Europeană şi GRECO, „pentru că nu prezintă suficiente garanţii de independenţă în raport cu factorul politic şi poate afecta încrederea cetăţenilor în justiţie”.

„Prioritatea zero a tuturor celor care au responsabilităţi în statul român, indiferent de funcţiile pe care le ocupă, trebuie să fie protejarea şi consolidarea statului de drept. Solicit Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie corectitudine maximă, respectarea cu stricteţe a legii şi clarificarea rapidă a situaţiei în ceea ce priveşte dosarul deschis pe numele doamnei Laura Codruţa Kövesi, conducerea acestei secţii având o imensă răspundere în acest sens.

Secţia specială pentru anchetarea magistraţilor nu trebuie sub nicio formă să fie un instrument politic de anchetă şi intimidare a magistraţilor şi procurorilor. Am contestat încă de la început înfiinţarea unui astfel de organism, sever criticată şi de către Comisia de la Veneţia, Comisia Europeană şi GRECO, pentru că nu prezintă suficiente garanţii de independenţă în raport cu factorul politic şi poate afecta încrederea cetăţenilor în justiţie”, a afirmat Klaus Iohannis, printr-un comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Secția de investigare a magistraților reclamă presiuni

În acest context, Secția pentru investigare a infracţiunilor din justiţie atrag atenţia asupra atacurilor grave la care instituţia este supusă, după anunţul citării Laurei Kovesi în dosarul deschis după plângerea lui Sebastian Ghiţă, precizând că orice încercare de intimidare reprezintă presiune.

„Conducerea acestei structuri atrage atenţia asupra pericolului creat de astfel de atacuri grave şi total nefondate la adresa independenţei procurorilor care-şi desfăşoară activitatea în cadrul Secţiei cu profesionalism şi obiectivitate. Acreditarea ideii că procurorii din cadrul Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie acţionează ca „pluton de execuţie” şi că această Secţie „se dovedeşte o măciucă în mâinile puterii politice”, reprezintă o ofensivă fără precedent şi o presiune extrem de periculoasă asupra magistraţilor implicaţi în derularea procedurilor judiciare în curs. Precizăm, clar şi răspicat că procurorii din cadrul Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie procedează întotdeauna la aplicarea întocmai a legii, indiferent de calitatea persoanei vizate, de dosarele penale instrumentate, asigurând respectarea drepturilor procesuale ale acestora, inclusiv a prezumţiei de nevinovăţie, crearea aceste structuri de parchet fiind tocmai o garanţie a independenţei magistraţilor şi, nicidecum un instrument de represiune asupra acestora, astfel cum, în mod tendenţios şi nefondat, se afirmă de anumite voci în spaţiul public”, precizează un comunicat de presă al instituției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri