Caută
Close this search box.

Klaus Iohannis: PSD e singurul vinovat că România nu are buget în martie. Dacă nu e capabil să guverneze, să plece de la guvernare!

iohannis

Într-o declarație de presă la Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a criticat din nou, luni, coaliția PSD-ALDE pe tema bugetului. Șeful statului a explicat că PSD este singurul vinovat pentru că România nu are buget la jumătatea lunii martie.

Președintele Klaus Iohannis a menționat că luni a fost ultima zi a termenului de promulgare pentru bugetul asigurărilor sociale pentru 2019, deși nu se știe încă ce va face guvernul cu legea plafoanelor. „Am decis sa promulg legea asigurărilor sociale de stat. Pensionarii nu trebuie sa sufere din nou din cauza incompetenței și indiferenței PSD. Reiau solicitarea adresată guvernului și parlamentului: asigurați-vă că finanțarea acestor cheltuieli se face cu respectarea legii, sumele corect calculate să fie introduse în buget corect calculate. Calculele arată că lipsesc circa 1,4 miliaede de lei pentru acoperirea în integralitate a pensiilor pentru anul curent. Practica de completare a sumelor la rectificări nu mai reușește să convingă pe nimeni”, a arătat Klaus Iohannis.

”Bugetul a fost trimis parlamentului abia în februarie cu o întârziere de trei luni, așa că să nu mai țipe PSD la televizor că cineva la întârzie bugetul. Declarațiile mincinoase nu mai pot ascunde evidența” a mai spus șeful statului.

Vă prezentăm principalele declarații ale președintelui Klaus Iohannis:

  • Bugetul trebuia să fie gata pe 15 noiembrie 2018
  • PSD este unicul vinovat că la jumătatea lunii martie nu avem buget, iar acum face declarații iresponsabile
  • După ce a întârziat nepermis de mult, PSD nu a fost capabil să vină cu un buget realist ci a propus ceea ce am numit bugetul rușinii naționale
  • Este un buget foarte bun pentru creșterea prosperității PSD, dar nu a României
  • veniturile bugetului de stat sunt supraevaluate și incerte, în timp ce cheltuielile arată o preocupare vădită a partidului și a clinentelei sale, vorbesc de PSD
  • sunt acestea doar câteva din motivele pentru care am retrimis bugetul în parlament. Tratați cu toată seriozitateea reexaminarea, corectați lucrurile până nu e prea târziui, faceți un buget realist pentru dezvoltarea țării, nu pentru bunăstrea PSD
  • PSD vinde oamenilor iluzii
  • Creșterea pensiilor ar fi trebuit sp se producă mult mai devreme de septembrie, cum s-a anunțat
  • La fel și alocațiile copiilor s-ar fi putut majora mult mai repede
  • Guvernarea PSD a eșuat, iar cetățenii vor plăti nota de plată pentru asta, în special pensionarii
  • E culmea eșecului să nu reușești să aduci dezvoltare prin investiții majore în spitale, autostrăzi, școli, în condițiile în care economia se află în creștere
  • PSD a uitat un principiu de bază al democrației: când guvernezi o faci în primul rând pentru țară, nu pentru tine
  • Dacă nu e capabil să guverneze, și o dovedește în fiecare zi că nu este, să plece de la guvernare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri