Caută
Close this search box.

Kovesi, la CSM: Am atâtea acţiuni disciplinare cum nu are nici un procuror

kovesi

Kovesi s-a prezentat miercuri la CSM, unde există pe rol două rapoarte întocmite pe numele ei de către Inspecţia Judiciară.

La ieşire, Laura Codruţa Kovesi a anunţat că discutarea celor două rapoarte a fost amânată de Secţia pentru procurori în materie disciplinară a CSM.

„Este o activitate în derulare, se administrează probe, nu o să îmi fac apărarea în spaţiul public. Am atâtea acţiuni disciplinare şi verificări cum nu are niciun procuror. Văd că există tendinţa de a fi judecată public, mai ales de către unii. O să vedem soluţiile care se vor da. Deocamdată, ambele cauze care au fost astăzi s-au amânat”, a adăugat Laura Codruța Kovesi.

Fosta şefă a DNA a declarat miercuri, la ieşirea de la Consiliul Superior al Magistraturii, că așteaptă rezultatul negocierilor dintre Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene privind funcția de procuror-șef european:

„Cred că se negociază profesionalismul celui care trebuie să deţină această funcţie. Până în acest moment, din perspectiva Comisiei tehnice, eu am fost prima dintre candidaţii care s-au calificat în această procedură. Aştept rezultatul acestor discuţii care se fac între Parlamentul European şi Consiliu. Nu ştiu ce elemente de negociere sunt avute în vedere. Din punctul meu de vedere, ca profesionist, eu mi-am făcut treaba, am ieşit prima. Aştept rezultatul acestor negocieri”, a spus Kovesi, citată de digi24.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri