Profesorul Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului Național de Boli Infecțioase ”Prof. Dr. Matei Balș” din București a declarat pentru MagnaNews că e un fals știrea cu farfuriile inscripționate cu sigla PSD. 

”Nu avem farfurii inscripionate cu sigla PSD în institut, stirea e un fals”, a declarat prof.dr. Adrian Streinu-Cercel. În plus, referirirea la incompatibilitatea de funcții a fost clarificată, dr. Streinu-Cercel câștigând procesul intentat de Agenția Națională de Integritate.

În 2015, Agenţia Naţională de Integritate a anunțat că Adrian Streinu-Cercel s-a aflat în stare de incompatibilitate pentru că a fost simultan manager al Institutului Matei Balș, secretar ştiinţific al Senatului Universității de Medicină, precum şi secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Marți, unitatea medicală a difuzat un comunicat care răspunde acuzațiilor apărute în spațiul public. Redăm mai jos întreg comunicatul de presă:

Ca urmare a articolului apărut pe site-ul Asociației Group4 Media Freedom & Democracy, conform căruia “Mai mulți pacienți internați săptămâna trecută la Institutul de boli infecțioase Matei Balș din București au reclamat reporterilor G4Media.ro faptul că mâncarea le-a fost servită în farfurii inscripționate cu sigla PSD”, conducerea Institutului a făcut o verificare internă care a infirmat această situație. Nu există în inventarul sau în dotarea  institutului astfel de veselă, destinată servirii hranei către pacienți sau către personalul medical.

Astfel de probleme, dacă ar fi fost într-adevar reale, ar trebui să fie sesizate direct conducerii Institutului, însă se pare ca ele au reprezentat doar un pretext inventat pentru relansarea unor acuzații adresate managerului Institutului Național de Boli Infecțioase ”Prof. Dr. Matei Balș”, dl. Prof. Dr. Adrian Streinu-Cercel.

Pentru clarificare, litigiul acestuia cu ANI a fost soluționat de către justitie, printr-o sentință definitivă, care îl exonerează pe manager de orice conflict de interese, iar investigația publicată de Rise Project în anul 2018 se află în judecată pentru răspundere civilă delictuală la Tribunalul București, datorită acțiunii inițiate de dl. Profesor Adrian Streinu-Cercel.

Considerăm că difuzarea de informații neadevărate, asocierea Institutului Național de Boli Infecțioase ”Prof. Dr. Matei Balș” cu un partid politic și conținutul calomnios al articolului publicat on-line, reprezintă o nouă încercare de discreditare a sistemului de sănătate și a profesioniștilor dedicați îngrijirii pacienților.

Articolul ar putea avea și intenția de influențare a justiției în cazul procesului deschis împotriva Rise Project, care, de altfel, a preluat și a difuzat imediat acestă știre falsă.

De asemenea, astfel de abordări politizate, pot compromite grav credibilitatea demersurilor făcute de Institutul Național de Boli Infecțioase ”Prof. Dr. Matei Bals” și de către dl. Profesor Adrian Streinu-Cercel pentru sprijinirea aprobării legii vaccinării și pentru rezolvarea problemelor legate de urgența creșterii acoperirii vaccinale a copiilor din România.

Ne rezervam dreptul de a actiona în continuare, conform prevederilor legale privind răspândirea în mass-media de știri neadevarate și calomnioase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 9 =