Caută
Close this search box.

Tudorel Toader, contrazis de Viorica Dăncilă. Cine minte în privința Ordonanțelor?

viorica dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă a declarat luni că nu a văzut textul nici uneia dintre cele două Ordonanţe de Urgenţă în domeniul justiţiei, deși ministrul Tudorel Toader afirmase anterior că le-a transmis mai departe.

Nu am văzut textul Ordonanţei pe nici una dintre cele două subiecte”, a spus premierul Viorica Dăncilă.

Ministrul Tudorel Toader a declarat săptămâna trecută, la dezbaterea moţiunii simple pe Justiţie, că a transmis mai departe textele ordonanţelor.

Proiectul de Ordonanţă pentru modificarea Codului Penal în acord cu deciziile CCR şi transpunerea directivei privind confiscarea extinsă a fost trimis în iulie pe 17 de la Guvern la Parlament. Între timp, proiectul de Ordonanţă a fost actualizat, adică îmbunătăţit şi cu alte soluţii ce fuseseră neconstituţionale (…). Eu ca ministru, împreună cu colegii mei de la direcţia de elaborare, redactăm proiectele. Şi le-am redactat, v-am spus. Dar momentul, oportunitatea promovării proiectului de Ordonanţă sau de lege nu este în sarcina mea (…). Oportunitatea nu e a mea ca ministru al Justiţiei”, a spus Tudorel Toader.

Premierul Viorica Dăncilă a mai spus luni că în şedinţa Biroului Naţional Permanent al PSD nu s-a discutat situaţia ministrului Justiţiei şi că acesta pe lângă sprijinul premierului trebuie să aibă şi sprijin politic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri