Caută
Close this search box.

Mamă și fiu, găsiți morți într-un apartament din Iași. Polițiștii au deschis o anchetă

Două persoane, mamă şi fiu, au fost găsite moarte în propriul apartament din Iaşi, prezentând urme de lovituri pe corp, poliţiştii şi procurorii demarând cercetări în acest caz.

O femeie de 85 de ani şi fiul acesteia, de 49 de ani, au fost găsiţi morţi în apartamentul în care locuiau, situat în cartierul ieşean Păcurari. Vecinii celor doi au alertat Poliţia, după ce au constatat un miros puternic în scara blocului.

Poliţiştii şi pompierii s-au deplasat la faţa locului, găsind cele două cadavre în apartament, în stare inicipientă de putrefacţie.

Pe corpurile celor două persoane au fost găsite urme de lovituri, existând indicii că moartea a survenit în urma unor acte de violenţă.

Cele două cadavre au fost transportate la Institutul de Medicină Legală din Iaşi, în vederea efectuării necropsiei.

Poliţiştii şi procurorii au declanşat cercetări pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat şi a identifica persoanele care au comis dubla crimă.

În acest caz a fost deschis dosar penal pentru omor.

Vecinii afirmă că nu i-au mai văzut pe cei doi de peste o săptămână şi că erau persoane liniştite, care nu au creat probleme în blocul respectiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri