Trupul poetului Ion Horea a fost depus, sâmbătă, la capela Bisericii Dichiu de pe strada Icoanei, anunţă Uniunea Scriitorilor din România.
Ion Horea a murit vineri dimineata.
Sursa foto: Agerpres
Născut la Petea, în judeţul Mureş, pe 10 mai 1929, într-o familie de ţărani, a fost admis la Liceul „Al. Papiu-Ilarian” din Târgu Mureş, în anii Dictatului de la Viena şi ai războiului învăţând la Aiud şi Turda. A urmat Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” din Bucureşti, întrerupându-şi studiile din cauza „dosarului” (părinţii i-au fost declaraţi „chiaburi”). În 1951 va intra la Şcoala de Literatură „M. Eminescu”, după ce debutase cu versuri în „Ardealul nou” şi publicase în „Almanahul literar” de la Cluj, „Contemporanul” şi „Flacăra” de la Bucureşti. A fost redactor la „Viaţa Românească” (1952-1964), secretar al Uniunii Scriitorilor (1964-1968) şi apoi redactor şef-adjunct la „România literară”, până în 1990.
Iată unul dintre poemele sale memorabile:
„Drumul”
Aceasta nu mai poate da înapoi.
Ne vom încovoia ca niște căpițe de fân.
Până atunci să fim mândri unul de altul,
și să ne bucurăm de fiecare clipă.
Drumul a pierit cu desăvârșire.
Au arat și amintirea lui.
Din sălcii n-a mai rămas nici unul,
numai eu dacă le mai pomenesc.
Când ajungeau la capătul lui
mă năpădeau amintirile.
Carele cu fân pe spinarea lui lăsau urme,
prin inima lui eram însoțit la plecare.
Și noi suntem asemenea drumului.
Ni se vor șterge urmele, nu peste mult!
Numai eu voi lăsa chipul tău într-o carte
și va mai rămâne în lume o zi sau două.
Gândul veșniciei nu mă stăpânește.
Peste pământuri, departe, mă uit și îmi spun:
ne vom încovoia ca niște căpițe de fân,
și aceasta nu mai poate da înapoi!
(din volumul „Un cântec de dragoste pentru Transilvania”, Editura Dacia, 1983)
