Caută
Close this search box.

Tudorel Toader nu mai este ministrul Justiţiei: Voinţa premierului este decisivă şi o voi respecta

Tudorel Toader

Tudorel Toader a afirmat joi dimineaţă că „Guvernul îi aparţine prim-ministrului”, şi nu preşedintelui României sau Parlamentului, precizând că decizia premierului Viorica Dăncilă în cazul său este decisivă şi o va respecta.

„Există, sigur, Constituţie, există o decizie, cred că 875, a Curţii Constituţionale din 2018, care spune că premierul are rolul decisiv în procedura de numire şi de revocare a unui ministru.

Pentru că eu v-am spus şi dumneavoastră faptul că Guvernul îi aparţine prim-ministrului, Guvernul nu-i aparţine nici preşedintelui, nici Parlamentului. Sigur, că el e sprijinit de majoritatea parlamentară… Prin urmare, voinţa prim-ministrului nu că primează, este decisivă şi o voi respecta”, a declarat Toader la sediul Ministerului Justiţiei, potrivit Agerpres.

Întrebat de jurnalişti de ce mai merge la întâlnirea cu premierul Viorica Dăncilă, în contextul în care aceasta a transmis către Cotroceni decizia de a-l remania, Toader a răspuns:

„La momentul la care am stabilit că voi merge la 9,30, înţeleg că nu era trimisă la Cotroceni şi am văzut şi eu exprimări diferite, dar, încă o dată vă asigur, domnia sa mi-a spus textual: eu nu pot să vă cer demisia, dumneavoastră apreciaţi, vă gândiţi şi mâine ne întâlnim şi îmi comunicaţi. În sensul acesta am stabilit să ne vedem la 9,30. Dacă într-adevăr a trimis la Cotroceni, sigur că demisia mea rămâne fără obiect”.

El a precizat că pleacă mulţumit cu experienţa pe care a dobândit-o la Ministerul Justiţiei.

„Eu cred că mi-am îndeplinit obligaţii – niciodată nu poţi să mulţumeşti pe toată lumea – şi plec mulţumit de experienţa pe care am dobândit-o, dar nu am venit la minister să dobândesc experienţă, am venit la minister să pun în aplicare experienţa pe care am avut-o, pe care o am, în principal experienţa de fost judecător constituţional.

A fost o echipă frumoasă, am făcut parte din trei guverne – al domnului premier Grindeanu, al domnului Tudose şi al doamnei Dăncilă. Eu am avut continuitate, am fost onorat. (…) Eu, personal, sunt foarte mulţumit”, a mai declarat Tudorel Toader.

Acesta a negat informaţia că urmează să fie viitorul procuror general al României. „Categoric nu, nici nu mi-a trecut prin minte aşa ceva. Eu am fost procuror la început, visul meu nu e să fiu procuror şi la sfârşit de carieră”.

Miercuri seară, prim-ministrul Viorica Dăncilă a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerile de numire a noilor miniştri de la Justiţie, Fonduri Europene şi de la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri