Caută
Close this search box.

Umilită de dirigintă. O elevă de 11 ani a fost tunsă în fața clasei și batjocorită de cadrul didactic

O elevă de doar 11 ani, elevă la Școala „Vasile Lucaciu” din Carei, a fost umilită de către dirigintă în fața clasei. Se pare că diriginta s-ar fi supărat pe fetiță pentru că și-ar fi schimbat culoarea părului. Considerând că este un act de indisciplină, diriginta a pus-o pe fată să își taie singură părul, în fața întregii clase. 

”Priviți și voi cum a fost umilită pe data de 11.04.2019 această fetiță dintr-o școală gimnazială din județul Satu Mare, orașul Carei. Această elevă și-a decolorat părul, iar diriginta nemulțumită de această faptă i-a dat foarfeca în mână și a obligat-o să se tundă în fața clasei, umilind-o în ultimul hal. Fata, cu rușine și lacrimi de durere în ochi, se ascunde de colegii de școală purtând șapcă și capișon non-stop.  Fapta elevei se putea rezolva și în alt mod, nu cum a procedat diriginta ei, care normal trebuia să îi fie un al doilea părinte”, a spus un părinte pentru PresaSM.

Surse din rândul profesorilor susțin că fetița ar fi fost informată că trebuie să se conformeze și să își schimbe culoarea părului. Doar că nu a făcut acest lucru, cu atât mai puțin mama fetiței. Iar în cursul zilei de joi, diriginta i-a înmânat fetiței o foarfecă.

”De luni i s-a spus să își schimbe culoarea părului. Nu s-a conformat, iar joi, diriginta i-a arătat foarfeca. Fata ar fi luat foarfeca și ar fi început să se tundă în fața clasei, moment în care o colegă s-a oferit să o ajute să se tundă (ne întrebăm de ce nu a oprit-o diriginta, n.red.). Era înainte de pauză cu câteva minute, după care diriginta a plecat. Când a revenit și a văzut cum a tuns-o colega, diriginta a atenționat-o și pe aceasta că nu a procedat corect. Fetița a mai venit la școală cu tocuri, spre exemplu, încălcând regulamentul școlar. Din păcate, nici părinții nu o ajută prea mult, fiind o familie violentă. Tânăra este conflictuală în raport cu colegii. Este foarte greu de ținut sub control un astfel de colectiv”, a spus un cadru didactic din școală, conform sursei citate.

2 răspunsuri

  1. si-a provocat profesorul…. rusine junioarei, daca de la 11 ani face d-astea…..

  2. NUU ESTE O PROSTIE .. PARINTI FETEI SA CEARA DAUNE MOARALE 10.000 DE EURO … FIECARE ISI FACE PARUL CUM VREA .. DACA E INGRIJIT .. NU SUNTEL PE TIMPUL COMUNISMU-LUI .. ASA CA FIECARE CUM VREA SAU CE ARE ..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri