Caută
Close this search box.

Dăncilă, despre metrul de autostradă construit în Moldova de Ștefan Mandachi: A adus plus valoare pentru zona respectivă?

viorica dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă, aflată într-o vizită de lucru în județul Suceava, a fost întrebată dacă va face o oprire și pentru a vedea autostrada de un metru construită în semn de protest de către omul de afaceri sucevean Ștefan Mandachi. Inițial, Dăncilă a părut că nu înțelege despre ce e vorba și i-a întrebat pe jurnaliști dacă ei cred că mai este timp pentru a face „poze la un anumit obiectiv”.

„După ce o să ajung la Vaslui, o să văd care este programul acolo. Nu o să mă opresc. O să vină ministrul Transporturilor, care va vedea care este situaţia reală. Dacă mă opresc eu, trebuie să luăm întotdeauna decizii şi trebuie să am toate datele. Credeţi că mai este timpul să ne ducem şi să facem poze la un anumit obiectiv? Eu spun că nu. Eu zic că este important ceea ce putem să mişcăm şi ce măsuri putem lua pentru a accelera lucrurile”, a spus Dăncilă.

Ulterior, Viorica Dăncilă și-a schimbat răspunsul, când și-a dat seama că întrebarea era, de fapt, legată de autostrada lui Mandachi.

„Vă rog frumos, aceste campanii pentru imaginea publică… S-a făcut un metru de autostradă, a adus plus valoare pentru zona respectivă? Noi nu vorbim despre un metru de autostradă. Vreţi să rămânem cu metrul de austostradă? Noi vrem să găsim soluţii pentru a nu rămâne cu metrul de autostradă. Nu înseamnă că-i critic pe cei care au făcut acest lucru. Nu vreau să critic pe nimeni. Cred că este o abordare corectă, dar ne mobilizăm pentru a face mult mai multe lucruri. Încă ceva. Se face referire doar la metrul de autostradă. Mergeţi în judeţ. Prin PNDL 1 şi PNDL 2 s-au făcut kilometri de drumuri judeţene, de drumuri comunale, s-a investit în scoli, în apă şi canal. Toate acestea sunt tot investiţii şi sunt tot din fonduri guvernamentale”, a spus Viorica Dăncilă.

Un răspuns

  1. N-ati inteles. Dancila a fost aleasa doar pentru ca este academiciana flitului.
    Ea venit la obarsia flitului (Moldova) si a dat flit la toti si pe deasupra fara drept de apel.
    Asta-i calitatea ei, a guvernului si a PSD-ului.
    Simplu, frumos, elegant.
    Faptul ca nu intelegeti, va avantajeaza, pentru ca nu faceti riduri de ingrijorare pentru viitorul celor care fac tumba in fata ei si sunt urmasii nostri.
    Totusi protestarul privat ar trebui sa-i explice si lui Dancila chestia cu plus valoarea, chiar daca va trebui sa mearga la guvern.
    In rest ramane asa cum au stabilit altii. Teatrul popular continua, la fel ca si genocidul unor romani asupra romanilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri