Caută
Close this search box.

Liberalii europeni îşi propun constituirea unui nou grup parlamentar cu En Marche, mişcarea lui Macron

emmanuel macron

Liberalii europeni şi alianţa naţională franceză condusă de preşedintele Emmanuel Macron au convenit asupra unui plan de a-şi uni forţele în Parlamentul European, în urma alegerilor de la sfârşitul acestei luni, a confirmat duminică Partidul Liber Democrat german (FDP), transmite dpa.

Acest grup parlamentar se va constitui într-o nouă forţă în legislativul european şi va pune capăt actualei coaliţii de-facto între social-democraţi şi conservatori, se afirmă într-un comunicat al FDP.

Grupul parlamentar va acoperi un spectru ideologic larg, dat fiind că alianţa Renaissance a lui Macron include, pe lângă partidul prezidenţial La Republique en Marche (LREM) şi MoDem, ambele partide liberale, şi partidul conservator Agir.

Renaissance şi Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE) au convenit asupra obiectivului lor sâmbătă, dar rămân deschise primirii de noi membri, a indicat FDP.

Liberalii germani au menţionat următoarele partide care au semnat până acum planul de colaborare: Ciudadanos (Spania), FDP (Germania), Momentum (Ungaria), Mouvement Reformateur (Mişcarea Reformistă, Belgia), NEOS (Austria), Renaissance (Franţa) şi două formaţiuni olandeze, D66 şi partidul de guvernământ VVD.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri