Caută
Close this search box.

Theresa May și-a anunțat demisia din funcția de premier al Marii Britanii

Theresa May a anunţat vineri că va demisiona din funcţiile de lider al Partidului Conservator şi de premier al Marii Britanii pe 7 iunie. Decizia sa vine pe fondul impasului politic în dosarul Brexit. Ea va rămâne la conducerea Guvernului până la desemnarea unui succesor.

Theresa May recunoaște că nu a reușit să-i convingă pe parlamentari să susțină acordul privind Brexit. ”Am făcut tot ce am putut pentru a-i convinge pe parlamentari să susţină acordul Brexit, dar din păcate, nu am reuşit acest lucru”, a declarat ea vineri, într-un discurs rostit la Downing Street.

”Îmi este clar acum că este în interesul Marii Britanii ca un nou prim-ministru să coordoneze aceste eforturi. Anunţ astăzi că voi demisiona din funcţia de lider al Partidului Conservator pe 7 iunie. Am stabilit cu preşedintele consiliului de conducere al partidului ca procedura pentru desemnarea noului lider al formaţiunii să înceapă săptămâna următoare”, a afirmat ea.

”Regret foarte mult că nu am reuşit să realizez Brexit. Succesorul meu va trebui să ajungă la un consens. Consensul va fi posibil, dacă ambele părţi implicate în dezbatere vor fi capabile de compromisuri”, a spus Theresa May, aparent în lacrimi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri