Caută
Close this search box.

BEC îi răspunde lui Dorneanu şi recunoaşte că au fost erori la referendum. Dar îi oferă şi explicaţiile

BEC i-a răspuns, vineri, preşedintelui CCR, Valer Dorneanu, precizând că numărul diferit de alegători la cele două întrebări de la referendum se datoarează unei erori generate de formularea ambiguă a Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Răspunsul BEC vine după ce preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, a transmis o solicitare în care a cerut lămuriri referitoare la listele pentru referendumul din 26 mai. Dorneanu a întrebat, printre altele, de ce numărul votanţilor nu a fost identic la cele două întrebări.

„Urmare a adresei dumneavoastră vă comunicăm următoarele: «Numărul persoanelor înscrise în lista pentru referendum…» consemnat la pct. 1 din anexele nr. 2-4 la Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare, în opinia noastră reprezintă, fără îndoială, acelaşi număr cu «numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente» prevăzut de art. 5 alin. (2) din aceeaşi lege.

Înscrierea la această rubrică de către unele birouri electorale ale secţiilor de votare este o eroare generată de formularea ambiguă a textului de la pct. 1 din anexele nr. 2-4 la Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare (textul care se regăseşte pe procesul verbal din secţia de votare poate sugera că «lista pentru referendum» este mai mult decât lista electorală permanentă, respectiv, că ar include şi numărul alegătorilor care au votat pe lista suplimentară).

Precizăm că, în absenţa unei atribuţii legale cu acest obiect stabilite în sarcina sa, Biroul Electoral Central nu putea dispune corectarea acestei erori, în condiţiile în care legiuitorul nu a introdus, la acest punct din procesul verbal de centralizare, o cheie de control care să împiedice o astfel de înscriere eronată.

În condiţiile în care singura cheie legală, în cazul referendumului, este cea de la nota la anexele 2-4 din Legea 3/2000, aşa cum au fost ele modificate prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 29/2019 privind modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, precum şi pentru unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European şi a referendumului din 26 mai 2019, urmare a Deciziei Curţii Constituţionale 143/2019, Biroul Electoral Central nu poate cenzura procesele verbale întocmite de birourile electorale inferioare, întrucât atribuţia sa legală, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 3/2000 cu modificările şi completările ulterioare, este aceea de a centraliza toate procesele verbale întocmite la referendum.

În opinia noastră, numărul corect care trebuia înscris la punctul 1 din procesul verbal privind rezultatele referendumului este numărul total al alegătorilor din lista electorală permanentă, pe care fiecare birou electoral al secţiei de votare l-a primit în format tipărit”, arată BEC, în răspunsul către CCR, document obţinut de Mediafax.

CCR va dezbate, pe 27 iunie, dosarul de validare a rezultatelor referendumului pe Justiţie, iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis. Curtea a primit şi o contestaţie prin care este solicitată anularea decretului emis de şeful statului pentru organizarea referendumului din 26 mai.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri