Varșovia este tot mai decisă, de câțiva ani, să (re)devină  lider regional în nord-estul continentului și, în orice caz, vârful de lance al NATO în flancul estic al spațiului euroatlantic. Unele dintre aceste aspirații au antecedente istorice. Polonia este azi stat membru al NATO, al UE, al Grupului de la Vișegrad, inițiator al constructului “celor trei mări”, după ce, în timpul războiului rece, intrase în denumirea oficială a blocului politico-militar sovietic și aliații – Tratatul de la Varșovia, era (formal cel puțin) autoarea planului de denuclearizare a Europei Centrale numit Planul Rapacki, iar, în interbelic, promotoarea proiectului Intermarium al mareșalului Pilsudski.

Astăzi însă, cel puțin deocamdată, obiectivul extern nr. 1 al actualului regim polonez condus de liderul partidului conservator Dreptate și Justiție, Jaroslaw Kaczynski, pare să fie consacrarea în mod clar , între aliați, ca primum inter pares, a Americii președintelui Donald Trump. Cel care, în primul său discurs rostit ca președinte pe continentul european, la Varșovia, în iulie 2017, a numit Polonia “inima geografică a Europei:” iar poporul polonez “sufletul” sau.

În timp, Polonia a răspuns acestor efuziuni publice înflăcărate, mai puțin obișnuite pentru un om de stat și lider mondial, dar structurat temeinic și ca om de afaceri, venind prompt în întâmpinarea solicitărilor marelui său aliat: cumpără gaz natural lichefiat de la SUA, alocă 2 la sută din PIB bugetului de apărare al NATO și semnează contracte de inzestare militară cu industria americană (acum, pentru avioane F-35).

În acest prim mandat al său, președintele Trump a întărit prezența militară americană în Polonia (și în general în flancul estic al NATO), sporind-o acum la 5 000de militari și promițând încă 2 000 (dar în regim de rotație, nu de permanență). Este adevărat că actualul președinte polonez Andrzey Duda solicită cu insistență instalarea unei baze militare americane permanente în Polonia, care să se numească “Fort Trump” și pentru care țara să e dispusă să suporte cheltuielile necesare, dar Washingtonul nu se grăbește să dea un răspuns și chiar temperează , inclusiv public, unele declarații mai înflăcărate ale liderului polonez despre politica Moscovei. (De pildă: A.D.: “Rusia arată din nou o față rea, neplăcută și imperială; D.T.: “Puteți avea o relație excelentă. Cred că e posibil”). În același timp, cu cinci luni înainte de alegerile legislative din Polonia și în plin proces de culpabilizare și amenințări pravalite de către felurite instanțe europene asupra Varșoviei, președintele Statelor Unite și-a asigurat gazdele că nu e vorba de “nicio neliniște” în ce privește reproșurile sau acuzele de violare a statului de drept de către Varșovia, cum se susține la Bruxelles.

Mai directă în exprimare, presă poloneză susține (în “Rzeczpopolita”, de pildă) că prin Donald Trump, Polonia a făcut un nou pas înainte pentru a-și întări securitatea în timp ce politica europeană de apărare rămâne mereu în stadiu de discuție. UE nu încearcă nici măcar să fie o putere militară iar marii jucători europeni nu înțeleg temerile unor țări din flancul estic față de Rusia. Ei arată că cu degetul Germania care consideră că Trump și SUA, nu Putin și Rusia sunt cea mai mare amenințare pentru securitate.

La Washington,unul dintre subiectele cele mai sensibile, ba poate chiar cel mai sensibil, pe care președintele Trump l-a discutat cu oaspetele său est-central-european a fost o bază militară americană permanentă în Polonia, adică în imediata apropiere a frontierelor vestice ale Rusiei. Propunere făcută de Polonia în mod oficial și public, la precedenta vizită a președintelui Duda la Casă Albă. Americanii nici nu acceptă, nici nu resping, încă, solicitarea poloneză. Un accept american ar fi un pas de mare temeritate și ar fi urmat, cu siguranță, de evoluții imposibil de prevăzut. Dar oare tăcerea Wahingtonului și prudența sa în a da un răspuns nu înseamnă că există, totuși, înțelegeri secrete post război rece care – iarăși totuși – continuă să fie respectate?

4 COMENTARII

  1. Este necesara o „privire” asupra intregului „tablou” politic actual, incercand apoi sa „restrangem aria” si sa ne putem „focaliza” asupra unor concluzii. Sa incepem cu statele neeuropene:
    SUA
    In relatia economica cu UE sau alte state importante ale lumii, SUA isi impune protectionismul, este rigida si nu negociaza. Iar „barierele” cu care se confrunta firmele europene (si nu numai) exprima „climatul economic ostil” oferit de acest stat, devenit deja unul „problema”.
    Nici pe plan militar si strategic „rolul suprem” nu pare a fi modificat, ipocrizia si provocarea ramanand „armele specifice” ale celui mai mare „buget de aparare” al planetei, fara ca in aceasta fraza sa afectez in vreun fel imaginea actualului presedinte al SUA.
    A fost de mirare vizita oficiala a premierului japonez, Shinzo Abe in Iran, dupa toate „presiunile” exercitate asupra acestuia si a statului lui, de SUA.
    Dar nu a fost de mirare „pozitia” presedintelui iranian Hassan Rouhani si nici „reactia” Ayatollah – ului Ali Khamenei, liderul suprem iranian (care l-a primit la Teheran pe prim-ministrul japonez Shinzo Abe), la „biletelul roz” (cu parfum Crew Fragance) strecurat de Abe in buzunarul „adanc” al prelatului, citez: „Consider că (Donald) Trump nu merită schimburi de mesaje. Nu am un răspuns pentru el şi nu îi voi răspunde”….”Republica Islamică Iran nu are încredere în America şi nu va repeta niciodată experienţa amară a negocierilor anterioare cu America în cadrul JCPOA”, a spus Khamenei, folosind acronimul pentru Planul Comun şi Cuprinzător de Acţiune semnat în 2015 de cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU (SUA, Rusia, China, Regatul Unit şi Franţa) şi de Germania, pentru a îngheţa programul nuclear militar al Iranului. Si continua: „Nici-o naţiune înţeleaptă şi mândră nu va accepta negocieri sub presiune”, a adăugat el. Potrivit premierului japonez, „liderul suprem Khamenei a afirmat că ţara nu va produce şi nu ar trebui să produca, să deţină sau să utilizeze arme nucleare şi că nu are astfel de intenţii”.
    Ca o paranteza, problema Iranului de astazi (fosta Persia) nu este SUA ci tribul iudeu (mult mai vechi decat SUA), inrobit de Imperiul Persan si referitor la care Iranul s-a opus permanent intemeierii statului Israel prin secesionarea teritoriala a Palestinei. Si evreimea nu uita (nota bene). Evreimea din SUA detine insa o „putere” mai mare decat cea din Israel si teoretic poate genera, intermedia si „solicita o modificare de agenda” politica si mai ales militara a SUA, sub aspect „preventiv”, pentru protejarea Israelului de diferitele „grupari teroriste” aflate in „solda” Iranului.
    Revenind, in data de 14 iunie, in plina vizita a premierului nipon in Iran, „beligeranți necunoscuți” au atacat doua petroliere in golful Oman, respectiv ”Altarul din Față” și ”Curajosul Kokuka”, primul petrolier fiind lovit de o torpila. SUA, prin vocea lui Mike Pompeo, a denuntat imediat si fara probe „mana iraniana” iar ministrul de externe al Iranului, Mohammad Javad Zarif, a afirmat ca SUA practica „sabotarea diplomației”, în încercarea de ”a-și justifica terorismul economic” împotriva Iranului. Iranul a salvat 44 de marinari de pe cele 2 petroliere avariate. Ulterior au mai fost si altele.
    In data de 20 iunie Gardienii Revoluţiei din Iran au anunțat ca o dronă „de spionaj” MQ-4C Triton a Marinei SUA a fost doborâtă de o rachetă sol-aer iraniană când intra în spațiul aerian iranian, lângă districtul Kouhmobarak din sudul provinciei Ormuzgan (apele teritoriale iraniene), in timp ce SUA afirma ca acea drona a fost doborata deasupra stramtorii Ormuz (apele internationale). Filmul dezafectarii „resturilor” dronei si a „imprejurimilor” desfasurarii evenimentului, „sunt” sau „par” semnificative.
    Aici este importanta pozitia Rusiei – „Un eventual război între SUA și Iran va fi o catastrofă pentru toată regiunea, iar urmările ar putea fi triste și pentru Statele Unite” – “Nu știm, nu am vrea, desigur. Insă SUA declară că nu exclud și o utilizare a forțelor armate. Aș vrea să spun din start că acest lucru ar fi o catastrofă pentru toată regiunea, cel puțin. Ar provoca un val de violențe și ar spori numărul refugiaților din regiune”, a declarat șeful statului rus, fiind întrebat cât de posibil este un război între SUA și Iran în legătură cu evenimentele din Golful Oman. “Pentru că este greu să estimezi care vor fi urmările utilizării forțelor armate. Iranul este țară șiită și chiar în lumea islamică se consideră că astfel de oameni, sunt capabili de acțiuni radicale atunci când sunt nevoiți să se apere pe ei și țara lor. E greu să spunem pe cine vor viza. Nu este dorită o astfel de evoluție a evenimentelor”, a mai adăugat el.
    Referitor la atacarea petrolierelor si doborarea dronei de spionaj, imaginea actualului presedinte al SUA a fost afectata.
    In data de 21 iunie, presedintele Donald Trump a sustinut ca a oprit un atac al SUA, autorizat tot de el asupra unor tinte din Iran, cu zece minute inainte de declansarea atacului.
    „Luni, ei (Iranul) au doborât o dronă în apele internaționale. Ieri seara eram gata de o răzbunare totală – să lovim trei obiective, însă am întrebat câte persoane vor muri. Generalul mi-a răspuns că 150. Cu 10 minute inainte de la loviturile planificate l-am oprit – e un răspuns neproporțional la doborârea unei drone”, a scris Trump pe Twitter. “Nu mă grăbesc, forțele noastre armate sunt restabilite, reînnoite, sunt gata să acționeze, sunt cele mai bune din lume. Sancțiunile „mușcă”, ieri am adoptat noi sancțiuni. Iranul nu va obține niciodată o armă nucleară împotriva SUA și a lumii”, a adăugat Trump.
    Referitor la renuntarea la atacarea a trei obiective din Iran, imaginea actualului presedinte al SUA a fost imbunatatita.
    Dincolo de conducerea politica sau militara a SUA, apar in perioada actuala anumite „semne” care conduc la intelegerea unor modificari de forma si continut privitor la modul in care SUA incearca sa-si asigure si in viitor hegemonia asupra sistemului financiar mondial.
    Gilford John Ikenberry, profesor de politică și afaceri internaționale la Universitatea Princeton, membru al Council on Foreign Relations (CFR) – iunie 2017 – „Revizionismul lui Trump este periculos tocmai pentru că el atacă logica care stă la baza poziției globale a Statelor Unite”.
    După anunțul lansării „Libra”, criptomoneda Facebook, reacțiile adverse nu au întârziat să apară.
    Ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire a spus că „o societate privată nu are dreptul la monedă suverană,. O societate privată nu poate, nu are dreptul de a crea o monedă care ar intra în concurenţă cu monedele altor state”. „Moneda este un atribut al suveranităţii statelor, astfel că trebuie să rămână sub controlul statelor, nu al companiilor private, care au interese private”, a mai spus oficialul francez.
    In același ton s-au exprimat și eurodeputatul german Markus Feber care a atras atenţia că „autorităţile de reglementare financiară trebuie să adopte măsuri pentru a se asigura că Facebook nu se transformă într-o „bancă obscură”. De asemenea, eurodeputatul german a subliniat că „nici-o companie care emite monede virtuale nu trebuie să poată funcţiona într-un mediu lipsit de reglementări”.
    De asemenea Mark Carney, guvernatorul Băncii Angliei: „Orice funcţionează în această lume devine sistemic imediat şi trebuie să intre sub incidenţa celor mai înalte standarde de reglementare”.
    Astfel încât „subiectul” va fi pus pe agenda întâlnirii G7.

    Rusia

  2. Rusia
    Despre relatiile dintre SUA si Rusia: „(Relaţiile) se degradează, se înrăutățesc tot mai mult. In opinia mea, în ultimii ani, administrația actuală a luat deja zeci de decizii legate de sancțiuni împotriva Rusiei”, a declarat președintele rus.
    Președintele Vladimir Putin, a anunțat, în cadrul „Liniei directe”, care sunt pierderile suferite de pe urma regimului de sancțiuni impotriva Rusiei. Astfel, Rusia a pierdut peste 50 de miliarde de dolari, Uniunea Europeană – 240 de miliarde, SUA – 17 miliarde, iar Japonia – 27 de miliarde. In opinia lui Putin, relațiile Rusiei cu Occidentul nu se vor schimba în viitorul apropiat pentru că SUA sunt interesate în continuare de limitarea ascensiunii economice a Rusiei.
    In data de 13 iunie Rusia a înaintat un „ultimatum” CE, Rusia insistand pe o „restabilire deplina a atribuțiilor delegației ei la APCE pe 26 iunie…în cazul în care APCE va adopta pe 24 iunie raportul în problema dreptului delegațiilor naționale, atunci Rusia va depune în aceeași zi cererea de participarea la sesiune…în cazul în care APCE va priva Rusia de unele drepturi, atunci delegația rusă își rezervă dreptul de a părăsi Adunarea” – Duma de Stat, Volodin si Consliul Federatiei, Matvienko.
    In aceeasi zi Rusia a efectuat patru lovituri cu bomba asupra imprejurimilor orasului Idlib, impotriva „teroristilor” din localitatea Dokmak și înălțimea Jabel-Taverta, la „sesizarea” „partii turce”. „Au fost distruse grupuri mari de militanți și pozițiile artileriei de câmp”.
    In data de 15 iunie Putin l-a felicitat pe Xi la împlinirea a 66 de ani, ambii aflați în Dushanbe, Tadjikistan, dorindu-i „cel mai bun noroc”, strângându-i mâna și spunându-i: „Mă bucur că am un prieten ca tine”. Apoi i-a arătat omologului său cadourile: „ceva ce ai putea să folosești când îți sărbătorești ziua de naștere cu cei dragi”, adica un tort, o vaza si o cutie cu inghetata ruseasca.
    In data de 17 iunie, asa in „stilul aruncat”, „marca” Lavrov (unul dintre cei mai mari politicieni ai lumii actuale) a aparut pe Sputnik o „stiruca”, cum ca „Rusia și Coreea de Sud negociază oficial un acord de comerț liber” adica intre Republica Coreea si Uniunea Economica Eurasiatica.
    In data 18 iunie Duma de Stat a Federației Ruse a aprobat suspendarea participării Rusiei la Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare – INF, in urma unui proiect de lege depus de Vladimir Putin in data de 30 mai si in aceeasi zi, viceministrul afacerilor externe, Ryabkov, a explicat in ce conditii Rusia va reveni in tratatul denuntat unilateral de SUA in octombrie 2018: „Am putea reveni la respectarea tratatului dacă SUA vor fi dispuse să facă un pas similar. Totuși, suntem convinși că acest lucru nu se va întâmpla și pe 2 august, odată cu scurgerea termenului de șase luni, prevăzut de acord, după notificarea părții americane despre demararea procedurii de denunțare, tratatul își va înceta existența”.
    Este necesar ca „interpretarile” asupra pozitiei actuale a Rusiei sa fie cel putin „nuantate”. Rusia s-a eliberat de cea mai mare parte a „balastului” politic si intelectual al URSS (o tara atat de mare are, fizic si o „inertie” proportionala). Dar se pare ca „de el” nu se poate „dezbara” tocmai acea „entitate” care si-a creat „un mod de viata” din procesul de „combatere” si „demonizare” a aceslui URSS, adica generic, „Occidentul”.
    Rusia nu mai are nevoie de URSS decat istoric ori „simbolic national” dar poate exista si „fara”. „Occidentul insa, nu poate. Nu se poate adapta la acest „gol ideologic” lasat „in urma” de caderea URSS. „Occidentul” ramas „home alone” doar „el cu el” e` ca „pestele pe uscat”. Intreaga lui ideologie politica, economica si militara (si mai ales „culturala”, aici incluzand si forma lui cea mai inaintata de cultura – „masmedia” sau Hoolywood) are la baza lupta impotriva unui „dusman”.
    Iar „dusmanul”, de aproape trei decenii nu mai e`. `E, nu e, cum sa nu fie? Daca nu e`, il „recream”. Dar URSS e mort. Il „inviem”. Avem nevoie de „el”. Fara el ar trebui sa ne „cream” un „dusman nou”, aflat la nivelul „nostru”. Si chiar daca l-am gasi, ce facem atunci cu banii pierduti, cine raspunde pentru milioanele de pagini de „expertize” si justificari „profesionale” si sute de dosare „portocalii” care capata culoare de „rahat”, in sertare? Chiar nu intelegeti ca noi nu putem sa schimbam doctrina „neo-post liberala”, ca acest „fapt” ar aduce dupa sine un „amurg al zeilor” iar acest „gotterdammerung” implicit ar putea aduce „cu sine”, razboiul?
    Referitor la „subiect” as da un citat din „Putin”, din 20 iunie: „Occidentul ignoră experiența negativă a URSS atunci când încearcă să impună altor state propria viziune asupra modului de trai. Nu trebuie să forțăm alte popoare să trăiască după calapoadele noastre. Se pare că această experiență tristă a Uniunii Sovietice nu este luată în considerație de partenerii noștri din Occident. Ei repetă aceleași greșeli, calcă pe aceleași greble, dirijindu-se de faptul că sunt niște imperii și își construiesc politica pornind de la rațiuni imperiale” – traducere moldoveneasca.
    Un pic` cvasi – ipocrit dar oricum, mai realist si mai „ancorat in realitate” decat „scenariile imberbe” ale unor „creatii manifest” precum jalnicul serial „Cernobal”.
    Tot in data de 20 iunie un oficial rus a declarat: „SUA și aliații lor au declanșat împotriva Moscovei un război informațional de proporții, făcând evidentă confruntarea sistemelor de valori dintre Rusia și Occident. Partenerii noștri, în frunte cu SUA, acordă o susținere organizațiilor religioase netradiționale și așa-ziselor “publicații și resurse media independente”, precum și activiștilor politici cu atitudini ostile, diverselor personalități publice” – viceministrul rus al Apărării, Andrei Kartapalov.
    Fara „Matrix”, fiindca in acel „mediu” Rusia se pare ca este „stapan absolut”, conform „occidentului”, care „se jura” ca aceasta tara „hotaraste” cine vor fi presedintii SUA si ai altor state importante „aflate” pe „traseele” ce compun „harta intereselor rusesti” asupra „rezervelor fosile” ale planetei. Deci, subiect inchis.
    Problema pe care o ridica acest individ se refera strict la „indivizi” occidentali „in teritoriu”, adica ONG – uri, care in Rusia, specific „curiosilor”, mor repede.

    China

  3. China, care vine “la pachet” cu SUA, Rusia si UE

    Vizita lui Xi Jinping la Phenian – „Vom contribui activ la pacea şi stabilitatea regională şi la dezvoltare şi prosperitate prin întărirea comunicării şi coordonării cu Coreea de Nord şi alţi actori relevanţi pentru a obţine progrese în dialogul şi negocierile asupra problemelor din peninsula coreeană”, arată Xi.
    Chiar, presedintele Trump si-a uitat “asa degraba” prietenul sau negociaza “sub steag fals”?
    Directorul în exerciţiu al Biroului pentru management şi buget al Casei Albe, Russell Ford, a trimis o scrisoare vicepreşedintelui Mike Pence şi membrilor Congresului în care cere amânarea aplicării restricţiilor impuse de SUA companiei chineze de telecomunicaţii Huawei.
    In asteptarea G20?
    China a avertizat că “nu va permite discuţii despre manifestaţiile din Hong Kong în timpul summitului G20”.

    India, care doreste sa fie “in pachet” cu Rusia si China

    In data de 13 iunie, Premierul indian Narendra Modi i-a propus președintelui rus Vladimir Putin, organizarea unei întrevederi trilaterale Rusia – India – China pe marginea summitului G20 din Japonia. „Sper că în curând ne vom întâlni în Japonia. Acolo, sper, vom purta negocieri în formatul RIC: Rusia – India – China”, a declarat Modi.
    National Interest – “Testarea rachetei hipersonice în India o apropie de un război nuclear cu Pakistanul”.
    Autorul articolului subliniază că pentru obținerea unei viteze hipersonice, New Delhi nu va avea nevoie să obțină o viteză de 20 Mach, așa cum e în cazul armei rusești, sunt suficienti 5 Mach. Revista amintește că distanța între capitalele potențialilor dușmani New Dehli și Islamabad este de doar 700 kilometri, iar racheta care dezvoltă o viteză de 4-5 Mach, lansată din una din aceste țări, va atinge ținta într-un minut. In concluzie, autorul scrie că “Pakistanul, conștientizând că India dispune de o armă hipersonica s-ar putea simți în captivitatea ideilor…” in privința arsenalului său nuclear.

    Europa

    Negocierile esuate de la nivelul UE arata ca Europa se afla in “plin razboi” franco – german.
    Cei trei candidați, ”emanați” sub formă de Spitzenkandidat ai propriilor lor partide europene sunt: Manfred Weber (PPE), Frans Timmermans (Socialiști) și Margrethe Vestager (Liberali). Macron nu este de acord cu aceasta “triada”. Poate domnul Michel Barnier?
    In data de 21 iunie Emanuel Macron a declarat la Bruxelles că “va fi lansată o nouă procedură pentru desemnarea președintelui CE, iar cei trei candidați propusi până acum au fost respinsi”.
    Mai mult, el “pune lucrurile în ordine” și declară: ”în nici un caz nu se dorește ca instituția Comisiei Europene să devină secretariatul Consiliului European”, insistând asupra regulilor comunitare. “Tocmai de aceea există Comisia Europeană, pentru a depăși impasul obținerii unanimității și pentru a lua decizii bune pentru toți”, spune Macron care are interesul să depășească negocierile din Consiliu unde Franța este în inferioritate față de Germania și unde trebuie obținut acordul tuturor celor 28 de state.
    Atat Emanuel Macron cat si Angela Merkel îi “paseaza” lui Donald Tusk responsabilitatea negocierilor pentru șefia Comisiei (superb “spiritul” de la Sibiu).
    In data de 22 iunie ministrul german al Economiei susține că “UE trebuie să lucreze cu China în ciuda războiului comercial dintre Washington și Beijing”. “Avem o responsabilitate comună să prevenim apariția de noi conflicte în lume. Să preveni conflictele comerciale, protecționismul, blocajele mutuale care limitează forțele creșterii economice”, a declarat ministrul german al Economiei. In total dezacord cu politica SUA, oficialul german a apărat dreptul Chinei de a se îmbogăți, de a-și exporta mărfurile și de a-și stabili propriile interese strategice în planuri precum cel intitulat ”Fabricat în China 2025”. Ministrul a incurajat deschis cooperarea cu China, spunând că Europa ”are nevoie de o strategie de conectivitate care să includă totul, de la internet la transportul mărfurilor, iar dacă discutăm cu China, atunci ne putem uni forțele și împărți sarcina, ceea ce va garanta că nu vor exista discriminări, nu va fi un drum cu un singur sens ci o stradă cu două sensuri, iar aceasta ar fi cea mai bună soluție”, a spus el cu aceeași ocazie. Cât despre Huawei, ministrul german a spus că această companie ar trebui tratată ”in conformitate cu legea” și a criticat decizia SUA de a o pune pe lista de sancțiuni.
    Tot in data de 22 iunie Uniunea Europeană și-a manifestat sprijinul față de Cuba și a criticat politica înăspririi embargoului american împotriva acesteia, ceea ce reprezintă un nou diferend între Washington și Bruxelles. Uuniunea Europeană „condamnă cu fermitate măsurile extrateritoriale unilaterale faţă de Cuba care contravin dreptului internaţional. Suntem preocupaţi de impactul negativ al înăspririi embargoului american”, a declarat comisarul european pentru cooperare internaţională şi dezvoltare, Neven Mimica. In semn de sprijin, Comisarul european amintit ca a participat la Havana la un forum privind afacerilor în Cuba, destinat promovării investiţiilor în insulă. „Este foarte pertinent să particip la acest forum (…) şi să subliniez rolul de sprijin al Uniunii Europene în acest context dificil”, a declarat Mimica în faţa presei. Potrivit comisarului european, UE doreşte „să susţină angajamentul Cubei de a ameliora mediul investiţional pentru a încuraja actorii economici şi financiari ai Uniunii Europene să pună în practică iniţiative comune”. Intervenția UE are loc în contextul în care Washingtonul a adăugat Cuba pe lista neagră, înăsprind o serie de măsuri cum ar fi restricţionarea călătoriilor cu vase de croazieră spre Cuba, ceea ce afectează turismul din insulă. UE, în prezent cel mai important investitor străin în Cuba, şi-a mai manifestat sprijinul politic pentru Havana în mai multe dispute cu Washingtonul, printre care embargoul aplicat din 1962 şi recenta intrare în vigoare a capitolului III al Legii Helms-Burton, care permite acţionarea în justiţie a întreprinderilor străine prezente pe insulă.
    Dupa ce presedintele Trump s-a “zbarlit” la cancelarul german, doamna Merkel (“sefa” din Europa a fostului presedinte Obama), parea “implicita” o “coabitare” SUA – Franta. E mai greu in “realitate” si “scena” se umple iata, de “actori” noi.
    Mai nou (am avantajul intarzierii comentariilor), “Franța se opune noilor sancțiunile ale SUA împotriva Iranului, nu va participa niciodată la operațiuni militare împotriva Teheranului și pledează pentru calea diplomatică în soluționarea problemei iraniene, a declarat secretarul de stat al MAE de la Paris, Amelie de Montchalin”. “Franța nu ar participa niciodată într-un conflict militar cu Iranul, a subliniat secretarul de stat”. „Nu susținem dinamica militară, avem o dinamică diplomatică. Iată de ce (ministrul Afacerilor Externe al Franței) Jean-Yves Le Drian și președintele Republicii (Emmanuel Macron) la summitul G20 de la Osaka vor avea niște discuții extrem de profunde pentru a calma situația”, a declarat ea. “Președintele Republicii, Jean-Yves Le Drian, precum și toți diplomații europeni… vor purta o multitudine de negocieri cu președintele Trump, cu Xi Jinping, președintele Putin”, a specificat secretarul de stat.
    Alunecand in sfera “culturii” aflam ca Beatrix von Storch, deputată din partea Alternativei pentru Germania în Bundestag a făcut o propunere istorică: ”Il propun pe Matteo Salvini pentru Premiul Nobel pentru Pace pentru că el a dat exemplul unei politici de succes a stabilității în Europa și pentru că a salvat mii de vieți, un exemplu pe care alții ar trebui să îl urmeze”. Von Storch consideră că, închizând granițele Italiei, Salvini a diminuat migrația ilegală în Europa, ca și industria traficului de carne vie, și a arătat ce se poate obține cu o politică onestă și hotărâtă.
    Democratia este o idee frumoasa, ea ne ofera “visul”, zambind sau plangand iar printre “faldurile” ei se “intrevede” libertatea. Astazi insa am uitat de filozofiile care au stat la baza “ideilor” ce au creat aceast “vis”, am uitat si sacrificiile generatiilor trecute, am uitat si victoriile. De la Democratia ateniana si pana la Carta Drepturilor… nu este decat o “aruncatura de bat”. Democratia a esuat in simplism, schematizare, codificare, poate pentru a fi mai greu de inteles. Aproape nimic din exprimarile ei actuale, nu mai “motiveaza in sine sau in numele ei”, actiunile noastre.
    Dar votul sau alegerile libere, nu sunt ele o “expresie” a democratiei si “varful ei de lance”, trecand peste demonetizarea frapanta a “valorii” drepturilor individuale sau colective care astazi este “analizata” mai repede intr-o “cheie evolutionista”, tipic “umanului-evoluat” si aproape deloc ca pe un “trofeu” oferit “gratis” de generatii care au luptat pentru “idei”, care s-au multumit cu “ramasitele zilei” dar care nu au cunoscut niciodata “binele nostru”? Astazi avem dreptul la libertate, la conditii umane de existenta, la miscare, opinie sau cuvant, la afiliere de rasa, statala sau religioasa si toate cate mai sunt. Avem toate drepturile care exista si daca nu exista, le reinventam si le recream. In realitate “valoarea” votului secret si “dezinvoltura” lui sunt mult amplificate in raport cu “semnificatiile” sau cu “ce ramanem”. Votul inseamna atat cat “poate fi”; daca ar putea fi mai mult sau “totul”, de ce ar mai exista oameni, cetateni, nemultumiti? Raspunsul simplist este destul de “vehiculat”: pentru ca “noi” ne votam pe “noi”, plapanzi, nestiutori, necomunicativi, nesolidari, necooperanti, incomplementari, care acceptam cu prea multa usurinta atat “controlul” societatii cat si “ajutorul” social. Ar fi trist sa realizam ca votul secret este cam tot ce mai avem astazi (ca bun real) pentru pastrarea in suflet a acestei idei care inseamna democratia.
    Daca intr-o grupare terorista, in forul ei suprem (adunarea generala) se voteaza secret daca sa loveasca o populatie, o grupare, un stat, etc cu armament conventional sau cu gaz sarin, rezultatul final al “majoritatii votante” este unul democratic? Da. Pentru ca “votul democratic” are legatura doar cu “forma deciziei” si nu cu “continutul ideii”.
    Mai inseamna ceva ideologia unui partid politic? Este relevanta tipologia acesteia, adica putem identifica (spre exemplu) diferentele “etice” dintre un “popular”, un “socialist”, un “nationalist” si un “ecologist”? Cand votam un partid, ne inscriem in “cooperarea si actiunea lui colectiva” angajata in reorganizarea politica a statului dar si in dezvoltarea economiei sau rationalitatea este doar una economica? S-au “estompat” diferentele dintre “stanga” si “dreapta” sau totul se rezuma la “politici economice”?
    Inchei aceasta seara, citand: “Și atunci ce este corect: să intervii în viața omului și să-i introduci costuri sau să-i oferi mai multă libertate, ca el să decidă asupra bunurilor proprii și să-și asume riscuri ?” James M. Buchanan

  4. Polonezii sunt un popor razboinic iar dovezile sunt multe. Scurt istoric:
    O sa incep introducand o data la care polonezii comemorau „70 de ani de la invadarea Poloniei de catre bolsevici” adica 17 septembrie 2009. Tot la aceasta data presedintele Obama a decis renuntarea SUA la proiectul administratiei Bush care prevedea instalarea unui radar în Cehia şi a zece interceptoare în Polonia, impotriva ameninţării venite din Iran.
    La vremea aceea Rusia era inca „aliat” al SUA si al NATO si un „iubit de taina” al Frantei si Germaniei iar „dusmanul” de care Occidentul avea nevoie era (sau parea a fi) Iranul.
    Anterior acelui „moment”, anuntul amplasarii unor asemenea „facilitati” in „inima europei” a creat o „preocupare deosebita” Moscovei care a anuntat masuri „asimetrice” imediate de „retorsiune” prin amplasarea in enclava Kalinigrad (nordul Poloniei) de rachete sol-sol Iskander cu o rază de acțiune de 500 km, stationarea de bombardiere T-22 si furnizarea catre Teheran de sisteme de apărare antiaeriană S-300. Dupa renuntarea la „scutul” polonezo-ceh, „adminsitraţia Obama a investit mult în combaterea suspiciunilor că ar fi renunţat la acest proiect pentru a (re)intra în graţiile Rusiei sau că ar subestima pericolul iranian”. Ce dorea strict SUA era ca Moscova să renunte la „amplasari”, sa adopte o poziţie fermă în privinţa programului nuclear iranian si sa renunte la furnizarea de rachete S-300 Teheranului. Rusia şi SUA au dezminţit oficial că renunţarea la scutul antirachetă în Europa ar fi fost rezultatul unui acord între cele două ţări.
    Scurta rememorare: [Lech si Jaroslaw Kaczynski au facut parte din „Solidaritatea” lui Lech Walesa si au fost colaboratorii acestuia, din 1990 aflandu-se in „divergenta” cu acesta, pe anumite teme. Cei doi gemeni au infiintat in 2001 partidul ”Dreptate (Lege) si Justitie” – PiS. Dupa ce in 2002 Lech a fost ales primar al Varsoviei, a „evaluat” datoria Germaniei fata de distrugerea „orasului sau” la 45,3 miliarde de euro. Tot Lech, in 2005 a castigat presidentia sub sloganurile „reducerii coruptiei si a diviziunii sociale” si dupa inceperea mandatului a anuntat „că vrea să aibă relații mai stranse cu SUA”].
    Dupa „dezangajarea” SUA in Europa rasariteana preşedintele Lech Kaczynski a aratat ca „Poloniei nu îi mai rămîne decît să mute accentul şi să se reorienteze către o mai mare integrare în politicile europene”, adica aplicand „la scena deschisa” reticenta fata de „cedarea de suveranitate” cuprinsa in Tratatul de la Lisabona care, in opinia Poloniei si Cehiei, „pregateau calea federalizarii UE”. Aspectele care diferentiaza politica romaneasca de cea poloneza consta in faptul ca autoritatile romanesti au sustinut „entuziast” atat implicarea SUA in securitatea regiunii cat si „integrarea europeana” prin aplicarea Tratatului de la Lisabona spre deosebire de cele ale Poloniei şi Cehiei, care au schiţat un anumit euro-scepticism corelat cu un atlantism subliniat.
    In acea perioada Rusia avea o relatie de „convergenta” cu SUA si parteneriate de cooperare cu UE si NATO.
    Apoi a venit dezastrul polonez: in data de 10 aprilie avionul Tupolev 154 al presedintelui Lech Kaczynski s-a prabusit in apropiere de baza aeriana din Smolenk, in conditii de ceata, 8 membri ai echipajului si 88 de pasageri, fara supravietuitori. Ascultandu-l mai tarziu pe fostul ministru polonez de externe Radoslaw Sikorski care spunea: „Președintele Putin a venit la Gdansk pentru cea de-a 70-a aniversare a începutului celui de-al Doilea Război Mondial și a fost primul lider rus care a vizitat Katyn, unde trupele sovietice NKVD au ucis cu sânge rece 20.000 de prizonieri de război polonezi”, ma intrebam, cum a fost posibila o asemenea tragedie care a condus la distrugerea totala a relatiilor ruso-poloneze? Raspunsul cred, sta in „structura razboinica” a acestei natii si in „ranile” lasate poporului polonez de ocupatia sovietica. Dar chiar si asa, se justifica o acuzatie atat de grava care afirma ca Rusia lui Putin a „regizat” prabusirea avionului prezidential? Citandu-l pe fostul lider al „Solidaritatea” si fost presedinte al Poloniei (care a avut intradevar „divergente” cu fratii Kaczynski): „vinovati de catastrofa de langa Smolensk sunt fratii Kaczynski”.„Astfel de lucruri se întâmplă întotdeauna, dar mai ales în situații complicate survenite în timpul zborului — căpitanul cere permisiunea președintelui. În acel caz a fost o situație de acest gen. Președintele nu ar fi trebuit să permită decolarea avionului respectiv și, în nici un caz, aterizarea acestuia. Chiar și aici, întreaga responsabilitate este a președintelui”. In 2011, comitetul de aviație interstatal a dat publicității raportul final cu privire la rezultatele expertizei tehnice. Potrivit acesteia, cauza nemijlocită a catastrofei a fost decizia echipajului de a nu ateriza pe aeroportul de rezervă, cauzele sistemice fiind neajunsurile în asigurarea zborului și pregătirea echipajului. Anterior, procuratura Poloniei a menționat că prăbușirii avionului lui Kaczyński au fost cauzată nemijlocit de erorile comise de membrii echipajului. „Ar trebui clarificat cine l-a îndrumat pe președinte să ia aceste decizii iresponsabile”, consideră fostul președinte al Poloniei. Acesta a mai menționat de asemenea că, în opinia sa, „cea mai mare responsabilitate pentru tragedia de la Smolensk îi revine lui Iaroslavl Kaczyński”.
    Dupa ce fratele geaman mai mare Lech, a pornit in 2010 intr-o calatorie „temerara” pe „plaiuri de unde nu-i calator sa se fi`ntors vreodata”, Iaroslavl Kaczyński a trait, a muncit, a criticat, a urat, a fost infrant in alegeri dar si-a adus (din 2015) partidul „la putere”. Fara o alta functie oficiala in afara de a fi un membru (din 460) al Seim-ului polonez (Camera Inferioara), Iaroslavl este considerat conducatorul de facto al Poloniei.
    Cum „reuseste”? Ce contrabalanseaza politica de dreapta si „retorica xenofoba nerusinata” a acestui partid PiS?
    Se pare ca în ceea ce privește problemele sociale, abordarea economică este de stânga iar cetatenilor la „surad” perspectivele economice, mai ales comparate cu cele „promise” de celelalte partide. Iar polonezii nu mai sunt așa de interesați de criticile Occidentului, ale cărui elite sunt percepute în mod negativ, ca fiind formate din „seculariști și multiculturaliști fanatici” iar Europa de Vest este privita de PiS și aliații sai de dreapta din mass-media ca un „sălaș de demență, corectă din punct de vedere politic, unde tactici disperat de naive au pus europenii în pericolul terorismului islamic și al invadării de către emigranți”. „Aceasta este una dintre cele mai semnificative schimbări de mentalitate în Polonia contemporană, care semnalează o nouă epocă în ceea ce privește atitudinea societății față de Occident, epocă în care dezvoltarea economică vestică rămâne de admirat, dar valorile liberale cosmopolitane sunt respinse drastic”. „PiS rămâne popular și pentru că, în timp ce Kaczyński este în general controversat și disprețuit, fețele oficiale ale guvernului, primul ministru și președintele, reprezintă două categorii atrăgător de neasumate care ajută partidul să-și mențină o imagine tradițională. În prezent nu există nici un partid de stânga în Parlament, iar opoziția liberală este redusă și împărțită”.
    Dar cu candidatii la „sefia CE”, ce au?
    In data 20 iunie șeful de cabinet al lui Viktor Orban a confirmat zvonurile potrivit cărora Michel Barnier ar putea fi susținut de cele patru state reunite în Grupul de la Vișegrad (Ungaria, Polonia, Slovacia și Cehia), ceea ce înseamnă o lovitură dată direct lui Merkel. ”El este printre cei pe care noi l-am putea susține”, aluzie și la faptul că Viktor Orban a anunțat public că nu îl susține pe Manfred Weber la șefia Comisiei, ceea ce întărește poziția lui Macron care nu mai vrea ca tot Germania să facă jocurile la nivelul Comisiei Europene.
    Am inteles ca Iaroslavl Kaczyński si partidul „lui” PiS reusesc sa tina poporul polonez „aproape” iar la nivelul UE, ca membru al „grupului de la Visegrad” se constituie (dupa Britania si „grupurile suveraniste”) intr-o noua „falanga” care va „coabita” cu o anumita „parte” din ce mai este astazi „Parlamentul”, „Comisia” si „Consiliile” europene.
    Dar din punct de vedere al „apararii” a reusit Iaroslavl Kaczyński si partidul sau sa aduca SUA presedintelui Trump mai aproape de „trairile” nationaliste ale regretatului Lech?
    Scurta rememorare: Dupa instalarea in Romania a „scutului” de la Deveselu (2016) Rusia a „instalat si ea” sisteme avansate de rachete Iskander, cu potential nuclear, in enclava Kalinigrad, „infrastructura militara straina fiind considerata in mod automat prioritara pentru a fi atacata”. „Decizia reprezinta o reactie la mobilizarea de capabilitati militare in apropierea frontierelor Rusiei”.
    Pentru a intelege „rostul” acestor rachete Iskander, apelez la cunostintele militare ale d-lui Valentin Vasilescu, analist militar, fost comandant-adjunct al aeroportului Otopeni, de pe un site mai vechi, „Voltairenet”, ca lectura:
    „Tot mai des, NATO a poziționat noi arme ofensive la granițele Rusiei, care au drept scop lovirea unor obiective strategice rusești, Moscova fiind obligată să răspundă prin dislocarea de arme care să le contracareze. Sistemul de rachete sol-sol cu rază scurtă rusești Iskander (cod NATO-SS-26 Stone) …are o singură treaptă funcționînd cu combustibil solid și are o rază de acțiune de 500 km. Ea a fost special concepută pentru a străpunge scuturile antibalistice americane.
    Experții ruși au constatat că problema americanilor este aceea că au dezvoltat mai multe tipuri de rachete antibalistice (SM-3 block 1b, THAAD și SR19) care nu sunt capabile să intercepteze rachetele balistice în mezosferă (altitudinea de 35.000 – 80.000 m). Singurul mijloc adaptat să lovească focoasele nucleare pe timpul coborîrii prin stratosferă și troposferă (altitudinea de 0-35.000 m) fiind racheta AA cu rază mare de acțiune MIM-104 Patriot PAC-3.
    Vulnerabilitatea Rusiei este dată de faptul că lansatoarele navale VLS Mk 41 cu baza la sol, din Polonia și România, utilizează și rachete de croazieră Tomohawk (care pot fi echipate cu ogive nucleare). Ele avînd ca țintă Moscova și silozurile de rachete balistice intercontinental din vestul Rusiei. De aceea, Brigada 152 de rachete tactice rusești, de la Chernyakhovsk, din enclava Kaliningrad, a fost înzestrată cu Iskander, ea aflîndu-se la 200 km de baza Redzikowo care va adăposi scutul antibalistic american din Polonia.
    Ca răspuns la amplasarea scutului antibalistic american în România, probabil că o baterie Iskander va fi instalată în Crimeea, împreună cu un regiment de bombardiere cu rază mare de acțiune Tu-22M3. Timpul de pregătire a lansării pentru o baterie de rachete Iskander este de 4 minute, tactica utilizării acestora stabilește lansarea simultană a cîte două perechi de rachete, acestea avînd o abatere probabilă de 2-6 m. Racheta Iskander poate avea diferite focoase convenționale (termobaric, bombe în casete sau antibuncăr) sau focos nuclear. Din Crimeea pînă la litoralul românesc al mării Negre sunt 378 km iar raza de acțiune a rachetei Iskander este de 500 km.
    Traiectoria rachetei Iskander nu este una balistică, dacă ar fi fost așa, la cele 3,8-4,2 t ale sale, ar fi avut o rază de acțiune de peste 1.500 km. Zborul de croazieră al rachetei Iskander se desfășoară cu o viteză de 7.600-9.300 km/h, sub altitudinea de 60.000 m, mare parte din traiect fiind efectuat deasupra straturilor dense ale atmosferei, care încep la 35.000 m. Acest profil de zbor al rachetei Iskander se bazează pe faptul că rachetele AA cu rază mare de acțiune, precum MIM-104 Patriot PAC-3, care au și capabilități antibalistice, au un plafon maxim de 30.000 – 35.000 m. Acest plafon a fost astfel stabilit deoarece majoritatea avioanelor de luptă nu urcă mai sus de 20.000 m. SUA a dislocat o baterie de rachete Patriot la baza militară poloneză Morag, aflată la 60 km de granița cu Rusia. România nu dispune de rachete Patriot ci de rachete AA sovietice din anii `60 care nu au capacitatea de a ataca rachete balistice. Iar rachetele antibalistice precum SM-3 block 1b care echipează scutul de la Deveselu nu pot intercepta nimic sub altitudinea de 80.000 m, înălțime la care este prevăzut să înceapă funcționarea senzorilor de detecție de la bord.
    În faza finală a zborului, cînd intră în posibilitățile de interceptare ale sistemului Patriot, racheta Iskander execută manevre de evitare și lansează 10 ținte false, sub forma unor reflectori poliedrici metalici. Apărarea AA, care utilizează rachete Patriot poate acționa din momentul în care racheta Iskander coboară sub altitudinea de 35.000 m și pînă cînd aceasta lovește ținta. Timpul este extreme de scurt, circa 40 de secunde și operatorul radarului de dirijare nu poate distinge focosul rachetei Iskander de țintele false. Așadar pentru a lovi o rachetă Iskander, trebuie lansate 11 rachete Patriot. Pentru a lovi două rachete Iskander, e nevoie de 22 de Patriot, în condițiile în care o baterie Patriot nu poate lansa în acest interval de timp decît 16 rachete. Pentru a combate cele patru rachete Iskander lansate simultan ar fi nevoie de 44 de rachete Patriot. Așadar, profilul de zbor, manevrele și măsurile de asigurare de luptă, îi conferă rachetei Iskander o mare capacitate de supraviețuire, astfel încît e aproape imposibil de interceptat”.
    Am (aproape) inteles. Mai departe citesc un articol din „Radio Europa libera” din 18 martie (2019) care afirma in titlu ca „Sistemul antirachetă NATO devine functional în Polonia din 2020”. In articol ministrul de externe al Poloniei, Jacek Czaputowicz, afirma la Varsovia ca „Baza americană de apărare anti-rachetă din localitatea poloneză Redzikovo ar putea fi inaugurată înainte de sfârștiul anului 2020”. Oficialii polonezi consideră că existența acestui sistem antibalistic schimbă statutul de securitate al Poloniei fiindcă – în ciuda intrării în NATO în 1999 – pe teritoriul Poloniei nu au existat instalaţii de apărare semnificative nici ale Alianței, nici americane. Polonezii s-au oferit, de altfel să finanțeze o bază militară americană pe teritoriul acestei țări, care are graniță comună cu Rusia.
    M-am cam saturat de cate ori am repetat (o mai fac inca o data dar nu cred ca ultima), Bazele militare ale SUA nu au nici o legatura cu structura militaro-birocratica numita (cum ai privi-o) NATO-OTAN. In baza militara a SUA de la Deveselu nu intra nici „dracu” in afara specialistilor militari ai acestei tari, nici pentru evacuarea gunoiului, iar in centrul de comanda nu are acces nici „Dumnezeu”.
    Revenind la articol, cu cat Polonia va cumpara mai mult gaz lichefiat din SUA, cu cat va aloca mai mult din PIB-ul tarii lui pentru NATO, cu cat isi va umple platformele militare cu avioane scumpe si inutile, cu atat poporul acestei tari va saraci. Este „la moda” in lumea „occidentala” ca fiecare tara sa aiba un „macar” un „dusman”. Este un proces patologic care ne-a afectat inca de la ”Planurile Marshall” iar „reverberatiile” lor ne afecteaza buna gandire si astazi. Nu putem crea la infinit arme, fara a le folosi. Si indiferent cati bani vom da „stapanilor”, tot „robi” murim, cu cat ei vor avea mai mult pentru a crea scenarii cu atat „conul de umbra” in care ne-am autoexilat se va „ingusta” permanent si ne va oferi „secvential” „revelatia acelei clipe” cand vom ajunge doar un „punct” negru, cu inertie zero si infinite frustrari.
    „Dar deodat`un punct se misca, cel dintai si primul, iata-l”
    Multumesc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 9 =