Caută
Close this search box.

Firea, despre tăierile masive de buget din cauza falimentului nedeclarat al Bucureştiului: Nu eu conduc Guvernul, Ministerul de Finanţe sau PSD

Gabriela Firea

Primăria Bucureşti vrea să taie peste 600 milioane lei din veniturile instituțiilor pe care le are în subordine, conform proiectului de hotărâre al municipalităţii privind rectificarea negativă.

Într-o postare pe Facebook, primarul general Gabriela Firea a susţinut că Bucureştiul a fost victima pedepsei politice și speră că măcar acum administrația locală va primi ce i se cuvine, respectiv cotele corecte din taxele și impozitele locale colectate.

În faţa criticilor pentru că a dus Capitala într-un faliment nedeclarat, Firea a ţinut să sublinieze că nu ea este cea care a condus Guvernul, Ministerul de Finanţe sau PSD, şi a acuzat că opoziţia din București o critică dar nu vine cu un proiect la schimb.

„Când la finalul anului trecut și începutul acestui an am atras atenția în nenumărate luări de atitudine publice, că Bugetul Primăriei Capitalei este masacrat, parcă am vorbit în pustiu. Pe bună dreptate, celor din țară nu avea de ce să le pese – au ei problemele lor -, iar cei din București au tăcut mâlc. Toți!

Parcă luptăm pentru bugetul meu personal, nu al Primăriei Generale : singură care achita facturile serviciilor publice pentru toată Capitală : subvenții și investiții în transport public în comun, nefăcute de peste 15 ani, subvenții și investiții nefăcute 30 de ani pentru termificare (apă caldă și căldură), investiții în 19 spitale, 300 clădiri de consolidat )în 30 de ani s-au refăcut doar 20), finalizare lucrări de infrastructură începute, demararea altora noi, absolut necesare.

Am vorbit atunci răspicat și cu argumente în legătură cu pericolul care se abate peste noi. Toți cei care ar fi trebuit să se sensibilizeze și să nu permită amputarea bugetului erau preocupați cu alte teme.

Opoziția mea din București – draga de ea : fără niciun proiect, fără nicio idee, fără niciun program/plan, doar cu Jos Firea în gură! -, a profitat din plin, bucurându-se că ne este diminuat dramatic bugetul. Cinism politic de înalt nivel!

Acum, când se simt din plin “roadele” semănate, și am ajuns să ne împrumutăm pentru a plăti factură la gazele consumate peste iarnă, și când suntem nevoiți să mai reducem din cheltuieli, în așteptarea rectificării bugetare din august, brusc s-au trezit unii din visare și își dau seama că ce spuneam acum câteva luni nu era victimizare sau văicăreala! Ci purul adevăr!

Cu o postare pe FB, cu o încurajare în presa ostilă mie, cu un comentariu neavenit, nu se repara bugetul peste noapte! Îi asigur, însă, pe toți detractorii mei că vom ieși la liman și nu vom muri, așa cum speră vajnicii “luptători” ai formelor fără fond.

În sfârșit, pare că au înțeles până și criticii mei cei mai absurzi – neavând alt scop și ocupație în viață – că, ce să vezi?

NU Firea a condus sau conduce Guvernul!
NU Firea a condus sau conduce Ministerul de Finanțe!
NU Firea a condus sau conduce PSD!

Am fost printre puținii care au avut luciditatea să spună lucrurilor pe nume când și PSD, și imaginea guvernului, se mai puteau reface în ochii românilor.

Îmi pare acum că toți am fost dizidenți! Să nu se îmbete cu apă rece cei ce cred că oamenii pot fi păcăliți. Ei știu mai bine decât ne imaginăm faptele fiecăruia dintre noi. Și dinainte de politică, și din politică!

Cum rămâne cu Bugetul Capitalei, victima pedepsei politice? Să sperăm că ne primim măcar acum ce ni se cuvine, nu cerem nimic în plus, nu cerșim! Este dreptul bucureștenilor din impozitul pe venit! Taxele și impozitele locale se încasează de către primăriile de sector, nu de către PMB.

Și răbdarea mea, și sunt convinsă că și a bucureștenilor, este cam pe sfârșite. Iar ei știu foarte bine cine le-a tăiat bugetul nedrept și cine trebuie acum să îndrepte greșeală, pentru că are pârghiile executive necesare.

Orice om de bună-credință știe că, dacă ar fi depins de mine, cu totul și cu totul altfel stăteau lucrurile!
Dar, poate nu e totul pierdut definitiv!”, 
a scris Gabriela Firea pe Facebook.

Proiectul de rectificare urmează să fie discutat în ședința Consiliului General de miercuri, 26 iunie.

Principalele tăieri sunt:

– 10 milioane de la Administrația străzilor;
– 11 milioane de la  Clubul Sportiv Municipal;
– 11 milioane de la CREART;
– 3,4 milioane lei de la Poliția Locală;
– 13,4 milioane lei de la Administrația Monumentelor și Patrimoniului Istoric (5 milioane lei se iau de la biserici, restul de la statui);
– 16,2 milioane lei de la consolidări;
– 5 milioane lei ARCUB.
– 20 milioane lei de la modernizarea patinoarului Flamaropol;
– 12 milioane lei de la restaurarea Ansamblului Curtea Veche;- 20 milioane lei de la rețelele de apă și canal din Cartierul Henry Coandă;
– 10 milioane lei de la Străpungerea Nicolae Grigorescu, etapa II;
– 4 milioane lei reabilitare Șoseaua Iancului;
– 4 milioane lei finalizare lucrări pasaj pietonal Piața Revoluției;
– 87 de milioane de lei de la bugetul pentru locuințe și dezvoltare locală;
– 15 milioane de lei de la sport;
– 33 milioane de lei de la întreținerea parcurilor;
– 11 milioane de lei de la sănătate;
– 20 de milioane de lei de la cheltuielile de sănătate;
– 20 de milioane de lei de la protecția mediului;
– 35,6 de milioane de lei de la învățământ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri