Narcis Neaga, șeful Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, și-a ascuns, în declarația de avere, veniturile încasate de la instituția pe care o conduce. Neaga este directorul general al companiei din 7 mai 2018 și, înainte de acest moment, a fost consilierul personal al ministrului Transporturilor.

În declarația datată 12 iunie 2019 singurul venit care este acoperit cu un marker negru este salariul pe care Neaga îl încasează de când conduce CNAIR, dar și venitul obținut din calitatea de membru al Consiliului de Administrație din CNAIR. Neaga și-a acoperit și semnătura de pe declarația de avere.

În schimb, Neaga a lăsat ”la liber” veniturile pe care le încasează soția lui din pensie (13.799 lei anual), venitul pe care l-a încasat Neaga în calitate de consilier al ministrului Transporturilor (16.191 lei/an), venitul pe care l-a încasat în funcția de membru în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale Aeroporturi București (40.575 lei/an) sau venitul pe care îl încasează din închirierea unui apartament (19.200 lei).

Neaga a notat în declarația de avere că are un teren intravilan în Tuzla, de 1237 mp, două case de vacanță în Avrig, un apartament în Sibiu și unul în București și un credit de 203.000 lei scadent în 2020.

Duminică seară, premierul Dăncilă a declarat, la Antena 3, că ia în calcul demiterea lui Narcis Neaga pentru că nu va reuși să inaugureze cei 100 de kilometri promiși până la sfârșitul anului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.