Ne imaginăm că pentru deplasări interplanetare avem nevoie de navete spaţiale masive şi scumpe, dar Luna schimbă lucrurile. O navetă spațială lansată de pe Lună nu are nevoie de motoare mari; chiar şi navete spaţiale mici pot călători prin sistemul solar în mod eficient.

Ar trebuie să mergem pe Lună pentru că, dacă umanitatea vrea să exploreze spaţiul cosmic, Luna va fi un centru major de transport şi industrial în relaţia cu Terra. Cea mai mare dificultate în ce priveşte călătoriile spaţiale nu este spaţiul, ci Pământul, iar Luna este diferită. Imaginile pe care le-ai văzut cu suprafaţa lunară arată că Luna este un loc teribil. Dar vom merge acolo doar pentru a pleca mai departe. Luna este ridicol de mare în raport cu Terra. Ceilalţi sateliţi naturali din sistemul solar sunt mici în raport cu corpul ceresc în jurul căruia  orbitează şi cel mai probabil s-au format în proximitatea acestuia ori au fost au fost captaţi de forţa  gravitaţională a acestuia.

Cum s-a format Luna

Teoria principală privind formarea Lunii imaginează un impact major acum 4,5 miliarde de ani dintre două planete, din care au rezultat Terra şi Luna. Teoria este susţinută, în parte, de analiza mostrelor de sol lunar aduse de pe suprafaţa Lunii: suprafaţa lunară este formată din aceleaşi substanţe ca Terra şi a fost la un moment dat topită. Asta e ceea ce aştepţi de la coliziunea a două planete: lavă spaţială. Marea diferenţă dintre Terra şi Lună nu constă în materialul ce formează suprafaţa celor două, ci în istoria celor două corpuri cereşti.

Zonele joase ale Lunii sunt mai tinere, 3,2-4,2 miliarde ani, formate de vulcani. Zonele mai înalte sunt mai vechi şi formate după ce Luna s-a răcit.

Unde să ne ascundem pe Lună

Suprafaţa lunară este formată din regolit lunar, un praf foarte fin, rezultat în urma bombardării cu diverse corpuri a Lunii. Regolitul lunar este format, aşadar, din praf fin amestecat cu sticlă fin pisată, care se lipeşte de orice electrostatic şi care afectează tot ce atinge. Suprafaţa Lunii este periculoasă, dincolo de problemele asociate prafului lunar: radiaţia cosmică şi „gloanţele” (mici corpuri cosmice) ce lovesc Luna. Aşadar, undeva sub suprafaţă ar fi mai bine, căci s-ar evita, pe lângă cele abia menţionate, şi temperaturile între -173 şi 127o C. Din fericire nu trebuie să săpăm. Sunt sute de găuri în suprafaţa lunară, foste tuburi prin care a ieşit lava. În aceste tuburi temperatura este constantă, de   – 21o C, care, în absența vântului, nu este o temperatură prea scăzută. Şi Pământul ar avea această temperatură, de -21o C, dacă nu ar avea atmosfera, căci Pământul şi Luna sunt, în mare, la aceeaşi distanţă faţă de Soare.

Resursele pe care ni le oferă Luna

Lansarea de pe suprafaţa terestră este extrem de dificilă, fiind nevoie de o viteză de 11,2 km/s pentru a scăpa de gravitaţia terestră, motiv pentru care rachetele spaţiale arată mai degrabă ca blocurile turn decât ca o navă spaţială. Dar odată plecat de pe Terra, lucrurile devin mult mai simple în ce priveşte călătoriile spaţiale.

Pentru a construi rachetele spaţiale de care avem nevoie pentru călătorii spaţiale – e preferabil să o facem pe Lună. Nu are sens să construim rachete masive pentru a transporta încărcături mici pe Lună. Iar Luna ne oferă tot ce ne trebuie pentru a construi rachete, oraşe şi chiar pentru a ne asigura hrană ori combustibil. Pe Lună se crede că există cantităţi importante de apă, circa un kilometru cub, sub formă de gheaţă (în Craterele Întunericului Etern, unde temperatura este de -247o C). Această gheaţă oferă acces la hidrogen pentru combustibil şi oxigen pentru respiraţie, apă pentru băut şi… gheaţă pentru whisky. Sunt deja planuri în lucru pentru exploatarea acestei resurse lunare pentru a transforma Luna într-un centru de alimentare cu combustibil pentru călătorii spaţiale.

Craterele Întunericului Etern sunt înconjurate de Înălţimile Eternei Lumini (denumirile sunt reale), de unde se poate vedea mereu Soarele la orizont.

Hărţile gheţii de pe Lună, dela polul sud (stânga) şi polul nord.
Această gheaţă de pe Lună pare a fi extrem de veche, depozitată aici în urma impactului cu comete. Deşi estimările vorbesc despre un miliard de tone de gheaţă, omul a extras şi ars circa 20 de miliarde de tone de petrol în ultima sută de ani, deci apa lunară nu e chiar o resursă inepuizabilă pentru omul viitorului care o va exploata.

Aşadar, de ce să mergem pe Lună?

Mersul pe Lună este primul pas, şi cel mai important, pentru călătoriile noastre în univers şi pentru eliminarea impactului industrial asupra Terrei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 5 =