În opoziţie cu apariţiile furtunoase din media şi chiar de pe stradă, somnulpoliticianului dăştept (specie descoperită prin ultimul deceniu al secolului douăzeci) trebuie că este unul de invidiat, liniştit, cu vise pastorale, petrecute în peisaje copleşite de pace.

Este somnul omului lămurit că în materie de celebritate nu mai are nicio frontieră de atins, niciun pisc pe care să se caţere. Nu e grupaj de mesaje telefonice la teve, nu e coadă la locuri de muncă pentru căpşunile din alte ţări, nu e dezbatere în comitetul asociaţiei de bloc în cadrul căreia să nu fie discutată personalitatea politicianului dăştept.

Dar când se mai sting ecourile bălăcărelilor atât de propice dăştepţilor, întrebarea care frământă o naţiune se activează cu o intensitate demnă de marile răscruci ale istoriei, acele puncte nodale în care un răspuns poate determina destine planetare: “Este politicianul dăştept chiar deştept, sau nu?”

Un cetăţean descumpănit poate, ca şi noi, de înverşunarea cu care se dispută deşteptăciunea ori nondeşteptăciunea, ca să nu-i zicem altfel, a acestui personaj marcant al societăţii contemporane, se trezeşte tranşând nodul gordian: “Da’ ce vă… frământă grija, frate, de inteligenţa politicianului dăştept? Normal că e mai isteţ ca voi. Păi cât vă ciondăniţi voi pe-aici, el îşi ia bine-mersi bănuţii, ba dintr-o parte, ba dintr-alta… ba din amândouă”. Asta, drept să spun, cam lasă naţiunea fără replică…

Sincer, şi cu asta le voi da apă la moară cârcotaşilor, n-am avut niciodată răbdare să urmăresc până la capăt una din ieşirile sale la rampă, să văd dacă acest ping-pong cu oamenii are vreo finalitate. De câte ori am avut şansa de-a mă afla prin preajma vreunui politician dăştept, am semnat de luare la cunoştinţă a temei de discuţii, am marcat câteva replici scăpărătoare, ca scânteile provenind din scrâşnetul de măsele, şi-am urmat sfatul altora mai deştepţi ca mine, tulind-o cu coada între picioare prin alte locuri.

Nu vom comenta aici IQ-ul politicianului dăştept. N-avem nici metodele ştiinţifice şi poate, ce să ne mai ascundem, nici inteligenţa necesară. E bine ştiut că un deştept îşi dă seama dacă altul e prost, dar invers, hm, mai greu…

Cu toate astea, e plină lumea de săraci cu duhul, care spun cu admiraţie despre unii semeni de-ai lor că le merge mintea. De obicei despre aceia care se răstesc la ei, îi înjură, sau cuvântează în dodii. Nu-mi voi asuma deci riscul de-a analiza o inteligenţă care e posibil să mă depăşească. Dacă n-o analizez corect? Recunosc însă că uneori visez ca dăşteptul să fie nu numai deştept, ci şi cumsecade.

Citește și: Crenguţa Hariton, Jurnal de actriţă de Bucureşti

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

1 + 8 =