Caută
Close this search box.

Festivalului Internațional Vară Magică 2019: Concerte cu artiști de top în București

Festivalul International Vară Magică, ediția a VIII-a începe miercuri, 10 iulie, ora 19:30, când pe scena Ateneului Român vor urca Vituozii din București, sub bagheta maestrului Horia Andreescu, solist fiind violonistul Sergey Malov, anunță un comunicat de presă.

În cea de-a doua zi de festival, joi, 11 iulie, Alexandru Tomescu împreună cu Omar Massa vor oferi publicului o călătorie muzicală de la Bach la Piazzolla. Orchestra Română de Tineret dirijați de Cristian Mandeal, au pregătit două concerte, primul în data de 18 iulie, unde îl vor avea invitat pe violoncelistul Ștefan Cazacu și al doilea în 8 august intitulat ” Călătorii romantice și moderne”.

Printre orchestrele europene invitate în această ediție regăsim Orchestra Națională de Tineret din Danemarca, dirijor Morten Ryelund, solist flautistul român, Ștefan Diaconu în concertul ”Arome muzicale nordice” din 17 iulie, Orchestra Națională de Tineret a Portugaliei, dirijor Pedro Carneiro, solist pianistul Antonio Rosado în concertul ”Capodopere Beethoveniene”, miercuri, 24 iulie și Orchestra Națională de Tineret a Olandei care va închide festivalul în data de 21 august în concertul ”Creații fantastice” dirijați de Antony Hermus și avându-l invitat pe pianistul Alexander Gavrylyuk.

Joi, 25 iulie, Musica Ricercata prezintă concertul de muzică barocă ” BaROCKIN^Transilvania” sub coordonarea dirijorului Gabriel Bebeșelea și având-o solistă pe soprana Rodica Vică. Horia Andreescu revine pe scena festivalului cu un program integral Mozart, concertul ”Nemuritorul Mozart” în interpretarea Romanian Sinfonietta Orchestra, solist Alexander Sitkovetsky-vioară, miercuri, 31 iulie. Pianistul Constantin Sandu, violonistul Rafael Butaru și violoncelistul Răzvan Suma vor oferi pe 1 august, un concert trio cu program integral Beethoven intitulat ”Sunetele destinului”. Croitoru String Virtuosi Orchestra dedică un întreg concert neprețuitei viori, alături de Simina Croitoru și Gabriel Croitoru, miercuri, 7 august – ”Vioara- regina instrumentelor”.

Miercuri, 14 august, va avea loc concertul ”Dragoste și viață de femeie” susținut de soprana Teodora Gheorghiu alături de pianista Diana Ionescu, un recital de exceptie cu lieduri de Robert Schumann și arii celebre din operă. Kamerata Kronstadt va fi prezentă pe scena festivalului joi, 15 august, în concertul ”Anotimpurile – de la Vivaldi la Piazzolla”, dirijor Cristian Oroșanu, solistă fiind violonista Rebekka Hartmann.

Festivalul Internațional Vară Magică  aflat la a VIII-a ediție, se desfășoară anul acesta sub egida ”București 560” și pregătește pe întreaga perioadă a festivalului câte 2 concerte pe săptămână în fiecare zi de miercuri și joi din 10 iulie și până în data de 21 august a.c..

Biletele și abonamentele sunt disponibile online pe bilete.ro și lanto.ro, dar și la CASA de BILETE a festivalului, deschisă la Ateneul Român, intrarea din str. Benjamin Franklin nr.1-3, de luni până vineri, orele 14:00 – 19:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri