Caută
Close this search box.

Simona Halep, campioana de la Wimbledon, sărbătorită pe Arena Naţională: O seară mai specială decât cea organizată după Roland Garros

simona halep

Simona Halep își prezintă astăzi, pe Arena Națională, trofeul câștigat la turneul de Grand Slam de la Wimbledon.

UPDATE: Pe scenă urcă Ion Țiriac. „Welcome to Simona’s Night, lumii întregi! Am văzut finala live, am văzut vreo 20, am văzut și alte două finale ale unui român care s-a hotărât să le facă cadou altora, n-a vrut să le câștige el, dar nu poți să nu-l numești pe Ilie Năstase. Am jucat și eu acolo, e un teren deosebit, e tradiția”, a spus Ion Țiriac. El anunță prezentarea „filmului” de la Wimbledon, comentat live împreună cu Simona Halep.

„Am fost destul de lucidă și sigură pe mine”, a comentat Simona secvența care arăta momentul în care intră pe teren. „Am vrut eu să intru prima”, a explicat ea, „intervievată” de Ion Țiriac. „Coridorul poate fi intimidant, dar nu m-am gândit la nimic, m-am gândit că am rachetele, că am pantofii care trebuie”, a continuat ea, potrivit Digi24.

Ion Țiriac spune despre adversara Simonei Halep, Serena Williams, că este singura jucătoare care a servit cu 200 de km/h, o performanță pe care nici măcar Djokovic și Federer nu au reușit-o în finala băieților.

UPDATE: Simona Halep continuă să comenteze momentele-cheie ale meciului împreună cu Ion Țiriac și dezvăluie „secretele” victoriei ei și ce a gândit în acele momente. Mărturiseşte că după primul set, deşi îl câştigase, nu se gândea la victorie.

UPDATE: „Aș spune că este seara noastră, este o bucurie, o parte din acest trofeu aș vrea să i-l dedic mamei mele, pentru că a fost visul ei. Părinții au fost poate cei mai importanți pentru mine”, a explicat Simona.

UPDATE: Tribunele scandează: Si-mo-na!

UPDATE: Imnul României este intonat de Andra, iar Simona Halep murmură împreună cu ea având lacrimi în ochi.

„Îți mulțumesc că inspiri o generație întreagă să aibă curaj”, îi spune la final Andra Simonei Halep, în timp ce Andi Moisescu îi transmite sportivei că are un „Da” de la el, aluzie la concursul din jurul căruia face parte.

UPDATE: Pe un ecran gigantic, Simona primește mesaje de felicitare de la foste glorii ale sportului românesc, care momentan nu au putut fi prezente în țară: Camelia Potec, Nicu Vlad, Laura Badea și Nadia Comăneci care, împreună cu elevii ei de la academia pe care o are în Statele Unite, strigă în cor în românește: „Bravo, Simona!”

UPDATE: Simona Halep rosteșe câteva cuvinte de mulțumire. „Acest trofeu este al nostru, este al țării”, spune Simona Halep. Sportiva spune că această seară este și mai specială decât cea organizată după Roland Garros. „Să ne gândim că se mai pot întâmpla și astfel de zile”, le-a spus ea zecilor de fani veniți pe Arena Națională

UPDATE: Simona Halep intră pe Arena Națională la ora 19.00 și este aclamată de public. O întâmpină Andi Moisescu.

UPDATE: Simona Halep va intra în Arena Națională însoțită de părinții săi. Ea va intra pe gazon din zona vestiarelor și va trece printr-un „tunel” tricolor asigurat de campioni olimpici, un gest cu valoare de simbol, în condițiile în care Simona Halep a declarat că își dorește o medalie olimpică și că vrea să poarte drapelul României la prezentarea delegațiilor de la Jocurile Olimpice din 2020.

===

La fel ca și anul trecut, după Roland Garros, trofeul pe care îl aduce Simona Halep cu ea nu este cel original, care i-a fost înmânat la finalul partidei cu Serena Williams.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri