Caută
Close this search box.

Daea, după ce a făcut piața în Târgul Mureș: Roșiile românești sunt mai gustoase şi preferate de consumatori

Soiurile româneşti de roşii câştigă tot mai mult teren deoarece sunt mai gustoase şi preferate de consumatori, a declarat sâmbătă ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, într-o vizită în Târgu Mureş.

Petre Daea a cumpărat sâmbătă din Piaţa Cuza Vodă, fasole verde, roşii, porumb pentru fiert, produse lactate şi cârnaţi de oaie. El a fost însoţit de prefectul de Mureş, Mircea Duşa.

„Suntem la început cu promovarea soiurilor româneşti. Am fost la Buzău, cu câteva săptămâni în urmă, unde într-o armonie perfectă între cercetare şi producători am putut constata că această preocupare s-a dezvoltat la nivelul ţării, din ce în ce mai multe soiuri. Anul trecut s-au validat, s-au omologat 14 soiuri la Buzău şi în alte zone ale ţării – la Suceava, în partea de sud, la Izbiceni, la Poiana Mare sunt preocupări în această direcţie – şi soiurile româneşti din ce în ce mai mult câştigă teren, şi pe bună dreptate, pentru că sunt tomate mai gustoase şi preferate de consumatori”, a declarat Petre Daea, potrivit agerpres.

Un răspuns

  1. Discriminare !
    La Tg. Mures trebuia sa spuna ca ”rosiile bozgoresti sint mai gustoase” !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri