Caută
Close this search box.

Dan Barna: Nu sunt dispus să intru la guvernare la mişto, alături de Tăriceanu și de Ponta

dan barna

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, vineri, în conferinţă de presă la Brăila, că singura soluţie agreată de USR-PLUS este reprezentată de alegerile anticipate şi că nu este dispus să intre la guvernare „la misto”, alături de Tăriceanu şi Ponta.

„În momentul de faţă, România are nevoie de un guvern care să asigure tranziţia către anticipate. E nevoie de un Guvern care să asigure conducerea României în locul Guvernului PSD, pentru că acesta nu mai funcţionează. Vom susţine parlamentar acel guvern, avem chiar câteva obiective pentru această susţinere parlamentară: primari în două tururi, fără penali în funcţii publice, tocmai ca să începem această curăţire a clasei politice, care e fundamental obligatorie pentru a putea merge mai departe. Nu sunt dispus să intru la guvernare la mişto, alături de Tăriceanu, de Ponta şi de toţi ceilalţi, ca să nu putem face nimic de fapt, pentru că o guvernare la mişto care s-ar genera prin tot nonPSD-ul din Parlament nu poate să facă reformele. Este nevoie de alegeri anticipate. Nu puteam să avem o guvernare serioasă alături de ALDE, alături de Tăriceanu, de Ponta, de celelalte partide care au fost alături de PSD”, a declarat Dan Barna, citat de Agerpres.

Dan Barna a mai precizat că USR-PLUS îşi va asuma guvernarea doar în momentul în care va avea suportul parlamentar de a face în România reformele de care ţara are nevoie.

„Să guvernăm numai de dragul de a guverna nu este un lucru pe care USR-PLUS îl va face vreodată. Ne asumăm guvernarea, fără niciun dubiu, în momentul în care avem suportul parlamentar să facem reformele de care România are nevoie. România are nevoie să se întâmple lucruri, nu doar să pretindem, cum se întâmplă de 30 de ani, că ne rupem cămaşa de pe noi de dragul unui sacrificiu care nu se întâmplă. România are nevoie de o schimbare pe bune de oameni, nu doar de etichete. Ori facem lucrurile să se întâmple în România, ori facem un joc de gleznă, pe care l-am văzut deja de 30 de ani şi pe care eu nu sunt dispus să îl mai încerc”, a spus Barna.

Liderul USR a mai afirmat că reformele de care are nevoie România în momentul de faţă nu pot fi făcute cu oamenii care au fost alături de PSD şi de Liviu Dragnea, de aceea sunt atât de necesare alegerile anticipate.

„De un an şi jumătate spunem că guvernarea PSD trebuie să plece, doamna Dăncilă nu mai are legitimitate. România are nevoie de nişte reforme structurale reale, or aceste reforme nu pot fi făcute exact cu oamenii care au fost alături PSD-ului şi lui Liviu Dragnea până acum câteva zile. O guvernare cu domnul Tăriceanu, cu domnul Ponta, cu tot ceea ce înseamnă nonPSD din actualul Parlament nu poate, din punctul nostru de vedere, decât să fie o guvernare care să organizeze alegerile anticipate, o guvernare pe care o susţinem parlamentar, după cum am şi spus, pentru că miza este să avem în Parlament o majoritate prin care să începem să reparăm România. Această majoritate se poate genera doar prin alegeri”, a completat Barna.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri