Caută
Close this search box.

Detalii din ancheta de la Buzău. Pintea: Toţi pacienţii răniţi la Săpoca, internaţi în spitale din Capitală

Sorina Pintea

Toţi cei nouă pacienţi, răniţi în noaptea de sâmbătă spre duminică de către un bărbat internat la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca (Buzău), au fost transferaţi la unităţi medicale din Capitală.

La Spitalul de Urgenţă Floreasca a fost adus un pacient cu traumatism cranio-cerebral şi facial grav. La aceeaşi unitate medicală a ajuns şi un bărbat de 88 de ani, cu multiple boli cardiovasculare, un traumatism cranio-cerebral mediu, dar cu fractură temporo-occipitală.

La Spitalul Sf Pantelimon a fost adus un bărbat de 70 de ani, în stare gravă, aflat în comă profundă, cu hematoame intracraniene şi fractură de mandibulă. De asemenea a fost internată o femeie în vârstă de 60 ani, conştientă, cu hematom intracranian şi fractură zigomatică.

La Spitalul Universitar a ajuns o pacientă în vârstă de 80 de ani cu traumatism cranio-cerebral care va suferi o intervenţie chirurgicală. O altă pacientă în vârstă de 72 de ani, transferată la aceeaşi unitate, va intra în intervenţie neuro-chirurgicală, după ce a suferit un traumatism cranio-cerebral pe partea dreaptă.

La Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni au fost transferate trei persoane. Este vorba despre două femei, în vârstă de 83, respectiv 62 de ani şi un bărbat în vârstă de 60 de ani, toţi cu traumatisme cranio-cerebrale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri