Caută
Close this search box.

Cât cosumă, de fapt, electronicele şi electrocasnicele lăsate în stand-by. Răspunsul te va uimi

Cât ne costă de fapt alimentarea cu energie a electrocasnicelor lăsate în stand-by? Este o întrebare la care specialiştii au dat diverse răspunsuri. Experţii de la E.ON vin cu exemple concrete, cu număr de Kw consumaţi şi costurile aferente.

Alimentarea cu energie a electrocasnicelor, când acestea sunt în stand-by, înseamnă circa 180 de lei plătiţi în plus, anual, pentru fiecare locuinţă, în condiţiile în care un aparat electronic lăsat în stand-by consumă între 40% şi 70% din energia pe care ar consuma-o dacă ar funcţiona, arată E.ON.

Un congelator poate consuma cu până la 30% mai multă energie dacă în el se adună gheaţă, iar utilizarea o singură dată a unui uscător de rufe poate necesita de două ori mai multă energie decât un ciclu de spălare.

Compania recomandă, potrivit Mediafax, scoaterea din priză a electrocasnicelor şi electronicelor (TV, consolă de joc, PC, încărcătoare, dar nu şi frigiderul sau congelatorul), deoarece consumă energie, dar în acelaşi timp produc şi căldură.

O reaşezare în zone mai răcoroase din imobile a obiectelor electrocasnice (combină frigorifică, frigider, congelator) este benefică, pentru că se reduce energia consumată şi implicit, scade cantitatea de căldură degajată prin funcţionarea lor.

Un congelator poate utiliza cu până la 30% mai multă energie, dacă în el se adună gheaţă sau dacă se află lângă o sursă de căldură.

O dată ce sunt pornite şi pentru a ne bucura de confortul casei pe perioada de vară, setarea aparatelor de aer condiţionat trebuie să o facem la o temperatură ce ne permite un consum optim de energie.

În zilele când temperatura de afară este foarte ridicată, peste 30 ̊C, temperatura optimă ambientală este de 23 – 24 ̊C, nu mai puţin, chiar dacă aparatele de aer condiţionat pot fi setate şi până la 15 ̊C.

Nu este lipsită de interes şi înlocuirea aparatelor de aer condiţionat vechi cu unele cu tehnologie inverter, ce folosesc o cantitate redusă de electricitate. Acest tip de tehnologie va reduce consumul cu 30-40% faţă de un sistem clasic.

Un boiler electric poate consuma cât un frigider într-un an de zile, recomandabile fiind montarea unui panou solar pentru apa caldă menajeră sau folosirea unui boiler electric din clasa energetică A, costul investiţiei fiind amortizat prin facturile lunare mai scăzute.

Maşina de spălat îşi reduce consumul de electricitate cu o treime dacă se foloseşte un program de spălare cu mai puţine grade Celsius.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri