Caută
Close this search box.

Mihai Fifor acuză opoziția de minciuni referitoare la datoria publică

mihai fifor

Mihai Fifor a scris, dumincă, pe Facebook  că opoziţia lansează ştiri false în spaţiul public în legături cu valoarea datoriei guvernamentale şi creşterea economică.

Astazi, despre fake news si dezinformare ridicate la rang de politică naţională… Reproşează unii guvernării PSD că ar fi crescut datoria ţării la peste 100 miliarde euro. Este o mare minciună a Opoziţiei! Nu e mai mult, ci e mai puţin. Şi nu e mai rău, ci e mult mai bine!

Iată argumentele:

1. Acuzaţia este falsă. Valoarea datoriei guvernamentale nu a crescut cu 100 de miliarde, ci doar cu 54 miliarde şi nu de euro, ci de lei.

2. Faţă de 2016, avem o creştere a PIB cu 266 miliarde de lei, cu mult mai mult decât datoria. În 3 ani de guvernare, am crescut PIB mai mult decât în 7 ani înainte de venirea noastră la conducerea ţării!

3. Faţă de Guvernul Cioloş, datoria a scăzut ca pondere în PIB de la 37,3%, la 35,1%. Asta contează cel mai mult! E capacitatea ţării de a returna datoria. Un bun economist nu va întreba care e valoarea datoriei, ci cât reprezintă în PIB. Noi suntem mult mai jos de 60%, pragul considerat acceptabil în UE, în condiţiile în care jumătate din statele Uniunii îl depăşesc.

4. Structura datoriei s-a îmbunătăţit considerabil. Datoria pe termen scurt, care pune presiune pe buget, aproape s-a înjumătăţit, de la aproape 20 de miliarde de lei în 2016, la puţin peste 10 miliarde de lei în prezent”, scrie Mihai Fifor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri