Caută
Close this search box.

O firmă apărută din neant a devenit unul dintre cei mai mari importatori de gaze din România

valahia gaz

Actorii de pe piața gazelor urmăresc cu interes, de câteva luni, ascensiunea spectaculoasă a unui SRL cu doi angajați, care în foarte scurt timp a ajuns să fie unul dintre cei mai mari importatori. În luna aprilie 2019 chiar a fost cel mai mare importator de gaze, cu o pondere de peste 50%.

Cine se află în spatele acestei firme? Cum a ajuns să domine importurile de gaze? Multe voci de pe piața energiei, de la reprezentanți ai furnizorilor și până la cei ai autorităților, spun că firele ar duce până la Moscova.

De altfel, autoritatea de reglementare din România și cea din Ungaria ar avea o investigație comună asupra activității acestei firme, potrivit unor surse din ANRE.

Am încercat să aflăm informații din mai multe zone despre această firmă, iar mulți dintre cei cu care am vorbit au spus că aceasta și-a făcut intrarea pe piață cu sprijinul unor politicieni din ALDE, dar și a unor manageri din domeniul gazelor. Aceasta în condițiile în care ALDE controlează mare parte din sectorul energetic. De altfel, în ultimii doi ani și jumătate la energie au fost numai miniștri ALDE.

Firma se numește Valahia Gaz SRL. Potrivit datelor Termene.ro, s-a înființat pe 22 septembrie 2017 și în doar un an a ajuns la o cifră de afaceri uriașă pentru o firmă nouă. Mai exact, în 2018 a înregistrat o cifră de afaceri de 341,8 milioane lei și o pierdere de 44,2 milioane lei. În 2017 nu a avut activitate. Este o firmă care funcționează cu doar 2 angajați.

În ultimele luni s-a remarcat prin importurile mari de gaze făcute prin punctul de interconectare cu Ungaria. Potrivit datelor ANRE, în aprilie a deținut o pondere de 51,47%, pe următorul loc, la mare distanță, fiind OMV Petrom Gas cu 14,9%.

În mai, a deținut o pondere de 41,2%, fiind întrecut de OMV Petrom cu 50,7%. Acestea sunt ultimele date publice ale ANRE. Trebuie precizat că în ultimele luni România a înregistrat importuri de gaze nefiresc de mari.

Potrivit datelor INS, în perioada 1 ianuarie-30 iulie 2019, importurile au fost cu 56,7% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut. Au fost importuri mari și pe timp de vară, prin punctul cu Ungaria și aproape deloc prin punctele cu Ucraina, în condițiile în care în perioada caldă, acestea tindeau spre zero în alți ani.

Așa s-a ajuns în situația în care în luna iunie, importurile au fost de 364 de ori mai mari decât în aceeași lună a anului trecut. Este adevărat că anul trecut cantitatea a fost foarte mică, puțin peste 4.000 MW.

Fostul ministru al Energiei, Anton Anton, spune că nu vede nicio problemă în creșterea importurilor, deoarece prețurile din producția internă de pe piața liberă sunt mai mari. Însă prețurile din producția internă au ajuns să fie mai mari din cauza controversatei OUG 114/2018.

Este o firmă care nu prea își plătește dările către Fisc, înregistrând pe 31 decembrie 2018 o datorie la bugetul de stat de 11,1 milioane lei, aceasta crescând la 31 martie 2019 la 52,8 milioane lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri