Caută
Close this search box.

Planul diabolic al lui Gheorghe Dincă în închisoare

gheorghe Dincă

Cazul Caracal. Gheorghe Dincă se află în continuare în arest și e principalul suspect în cazul în unde au dispărut Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu. Dincă a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra și Luiza, dar anchetatorii încă fac cercetări asupra cazului.

De când a fost prins și reținut, Gheorghe Dincă a tot încercat să tragă de timp. I-a trimis pe anchetatori pe mai multe piste false. A negat că ar avea o legătură cu acest caz, pentru ca, mai apoi, să recunoască faptul că le-a ucis pe Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu.

În prezent, Gheorghe Dincă este extrem de activ în ceea ce privește cerințele pe care le are în spatel gratiilor. Dincă vrea un anumit fel de mâncare, iar acum le-a cerut celor din penitenciar să stea singur în celulă. Numai că dorințele lui nu vor fi îndeplinite, asta pentru că anchetatorii se tem că Dincă ar vrea să se sinucidă.

Cererea sa, așa cum am citit-o în presă,  m-a surprins, pentru că îl știm ca fiind un tip calculat, care nu face gesturi inutile. Motivul pe care l-a invocat nu stă în picioare, existând suspiciunea că pune la cale o ieșire din scenă, cum îi zicem noi. Cu alte cuvinte, ne-am putea confrunta cu o tentativă de sinucidere. 

Care este mult mai ușor de realizat dacă este pus singur într-o celulă. Practic, este imposibil să supraveghezi pe cineva 24 de ore din 24, de aceea prezența unor alți oameni cu el în celulă, ne ajută mult”, a dezvăluit un angajat al penitenciarului, pentru evz.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri